Primăria Municipiului Cluj-Napoca a decis majorarea plafoanelor de pensii până la care se acordă abonamente gratuite la transportul în comun pentru pensionari. Gratuit vor avea şi clujenii în zilele de vineri, programul“Vinerea Verde – Stop! Azi maşina stă pe loc!” va continua pe parcursul anului 2024.

Ca urmare a majorării punctului de pensie, Primăria Cluj-Napoca propune majorarea plafonului de acordare a gratuităților pentru transport public pentru seniori, informează reprezentanţii municipalităţii, într-un comunicat.
Pentru abonamentul pentru toate liniile de transport, plafonul va fi majorat de la 2.500 lei la 2.900 lei, iar pentru abonamentele pentru o linie de transport de la 2501-2901 lei la 2750-3200 lei.
Regulamentul de acordare a facilităților la transportul public în comun pentru persoanele vârstnice, pensionari, veterani și văduve de război, luptători pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, urmaşii eroilor-martiri, cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca și pentru cetățenii de onoare ai municipiului Cluj-Napoca se află în consultare publică până la data de 8 februarie 2024.
De asemenea, în municipiul Cluj-Napoca va continua şi în acest an Programul Vinerea Verde – “Stop! Azi maşina stă pe loc!”. În fiecare vineri, clujenii vor circula gratuit cu transportul în comun pe toate liniile urbane.
Programul se află în vigoare încă din anul 2021, potrivit Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca.
(Ilona Farkas)


