„Pentru un băieţel din România, acest lucru înseamnă foarte mult, aşa că vă mulţumesc”, a scris actorul Sebastian Stan pe reţeaua X, fostă Twitter. El a fost recompensat pentru rolul din producţia “A different Men” (SUA), în regia lui Aaron Schimberg.
Cea de-a 74-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin i-a adus actorului Sebastian Stan recunoaşterea internaţională, fiind recompensat cu Ursul de Argint pentru cea mai bună interpretare în rol principal. Actorul a afirmat că pelicula A different Men” (SUA), în regia lui Aaron Schimberg, a fost filmată în timpul pandemiei de Covid-19, pe parcursul a 22 de zile. Personajul interpretat de Sebastian Stan este un actor din New York care trece printr-o procedură medicală drastică de schimbare a fizionomiei.
“Sebastian Stan este remarcabil în rolul lui Edward atât fizic, în modul în care se adaptează la mediul privirilor constante și conexiunii apatice, cât și pe plan intern, cu evoluția treptată a complexităților sale mentale”, scrie IMDB.com. Aceeaşi recenzie a site-ului care oferă filmului nota 7,5, subliniază:
“Vizual, filmul are o textură noir anilor 70, care este complementară esteticii indie a orașului New York și, cu arome de dramă și groază psihologică, fiecare secvență este un pas în întuneric și cu atât mai mult cu tunsul și, uneori, design de sunet înfricoșător”.
(Ilona Farkas)