Anii şi maternitatea au transformat-o pe cântăreaţa Rihanna

Rihanna a împlinit 37 de ani şi nu a ezitat să vorbească despre îmbătrânire și maternitate, şi despre lucrurile care o împlinesc ca femeie, mamă şi artist. „Îmbătrânirea nu e deloc ușoară, dar poate fi și o binecuvântare”, a spus cântăreaţa citată de publicaţia New York Post. Aceasta a mai subliniat că, odată cu vârsta şi maternitatea, a devenit “mai înţeleaptă, mai puţin materialistă şi focusată să trăiască prezentul”.

Sursa foto: https://www.harpersbazaar.com/

Într-un moment de bilanţ pe care şi l-a făcut prilejuit de un interviu acordat presei de peste Ocean, Rihanna, mamă a doi copii, a ţinut să sublinieze că la această vârstă se simte “mai înțeleaptă, mai puțin materialistă și mai atentă la a trăi în prezent”.

“Moștenirea mea este ceea ce fac cu timpul meu în acest moment. Cum sunt prezentă alături de oamenii din jurul meu? Cum sunt recunoscătoare? Cum fac din acest moment unul fericit? Cum creez o amintire?”, a precizat artista care a fost și protagonista unui pictorial inedit pentru https://www.harpersbazaar.com/.

Cu o avere estimată la 1,4 miliarde de dolari, cântăreaţa spune că a ajuns într-un punct în care nu mai cheltuie bani pe lucruri, “ci mai degrabă pe experiențe” pentru că acestea sunt cele mai importante.

“Asta e ceva ce nimeni nu-mi poate lua. Cineva m-ar putea jefui acum de tot ce am, dar nu-mi va putea lua niciodată o amintire, o experiență, un sentiment, un miros care să-mi amintească de acel moment. Sunt lucruri care capătă mai multă valoare pe măsură ce îmbătrâneşti”, a subliniat cântăreața, potrivit Nypost.com.

Rihanna a oferit detalii şi despre creșterea cei doi copii – RZA, în vârstă de doi ani și Riot, de un an, apreciindu-i ca fiind pur şi simplu “magici şi adorabili”.

Despre personalitatea fiului ei mai mic, care începe să “cânte” de cum se trezeşte, cântăreaţa spune că este “alarma de dimineaţă”.

 

Ne poți asculta și aici: