Ultima decadă a lunii septembrie este marcată de un fenomen astronomic numit echinocțiu de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°. În această zi, ziua și noaptea au aproape aceeași durată, deși nu sunt perfect egale. Cuvântul „echinocțiu” provine din latina aequus (egal) și nox (noapte).
“Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la această dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică. Aflându-se deci la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primăvară”, explică specialiştii de la Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”.
În această zi, în emisfera sudică a Pământului îşi face debutul primăvara, iar tot de astăzi, în emisfera nordică, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.
Semnele toamnei sunt deja vizibile în emisfera nordică: zorii apar mai târziu, apusurile vin mai devreme, Soarele urcă tot mai puțin pe cer, iar păsările și fluturii își încep migrația spre sud.
Aerul devine mai rece, frunzele capătă nuanțe spectaculoase de galben şi maro, iar natura intră treptat în repaus.
