Avantajele uceniciei la locul de muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj derulează programe de pregătire şi reconversie profesională pentru persoanele aflate în căutarea unui job. Ucenicia la locul de muncă este unul dintre acestea şi prezintă avantaje atât pentru angajat, cât şi pentru angajator.

 

Ucenicia este o activitate de formare profesională la locul de muncă ca urmare a semnării unui contract pe perioadă determinată între ucenic şi angajator, prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. În tot acest timp, ucenicul este remunerat, se obligă să respecte cerinţele angajatorului şi să se perfecţioneze pentru ca, la final, să primească o diplomă recunoscută de Ministerul Muncii care atestă calificarea într-o anumită meserie.

“AJOFM finanţează aceste programe de ucenicie deoarece le vedem ca o alternativă, o soluţie la deficitul de forţă de muncă din anumite domenii de activitate. Pentru fiecare ucenic, statul oferă angajatorilor o subvenţie lunară de 2.250 lei pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 36 de luni, durată care depinde de complexitatea meseriei pe care ucenicul trebuie să o înveţe. În afara acestui avantaj din punct de vedere financiar, compania care accesează programul va avea în final un angajat bine pregătit profesional şi integrat în ceea ce înseamnă cultura companiei”, a subliniat Ciprian Boşca, purtătorul de cuvânt al AJOFM Cluj.

Potrivit acestuia, printre domeniile de activitate în care se formează ucenicii se numără construcţiile şi HORECA. Cei interesaţi să urmeze un astfel de program se pot adresa agenţiei judeţene, unde vor depune o solicitare.

“De multe ori se întâmplă şi invers, companiile vin cu persoane pe care doresc să le înscrise în acest program. Ne bucurăm că au înţeles că pot să-şi acopere deficitul de forţă de muncă formând oamenii de care au nevoie. Ucenicii sunt mulţumiţi deoarece se califică într-o meserie, obţin şi o diplomă, primesc şi salariu. Bineînţeles că, ulterior, vom vorbi de un muncitor cu o calificare pentru care şi remuneraţia va creşte. Deci toate părţile implicate câştigă, important să fie interes şi dorinţă din partea tuturor”, a mai spus Boşca.

Salariul unui ucenic este stabilit de angajator, însă se porneşte de la salariul minim pe economie, iar acesta poate creşte în funcţie şi de dificultatea meseriei, de exigenţele impuse de companii, etc.

Purtătorul de cuvânt al AJOFM Cluj a mai subliniat că aceeaşi subvenţie este acoperită de la bugetul de stat şi în cazurile în care companiile angajează tineri absolvenţi, persoane cu vârsta de peste 45 de ani, persoane NEET, “adică nici în ocupare şi nici în formare profesională”, cei care sunt unici întreţinători de familie sau care mai au 5 ani până la pensie.

“Aceste categorii pot întâmpina dificultăţi în ceea ce priveşte integrarea pe piaţa muncii şi atunci statul vine cu o subvenţie lunară de 2.250 lei timp de un an de zile pentru a stimula angajatorul”, a mai subliniat Ciprian Boşca.

În judeţul Cluj, în special companiile din HORECA, construcţii, transporturi şi retail apelează la aceste subvenţii.

Rata şomajului în judeţul Cluj este printre cele mai mici din ţară, 1,1% în acest moment, după cum a spus reprezentantul AJOFM, iar acest lucru este posibil datorită faptului că “piaţa muncii este una dinamică, cu foarte multe locuri de muncă vacante, respectiv circa 6 mii în fiecare lună”.

“Locurile de muncă vacante acoperă o plajă largă de ocupaţii atât pentru studii medii, cât şi pentru studii superioare. Pe site-ul nostru sunt toate locurile de muncă disponibile”, a încheiat Ciprian Boşca.

(Ilona Farkas)

Ne poți asculta și aici: