Beat-uri de vară, dansuri sud-americane, fier şi foc

Mâine şi poimâine, în spațiul cultural de reconversie urbană T-emporary 23, de pe strada Traian nr. 23, va avea loc prima etapă a proiectului Orașul Acasă 2024 organizat de Urbannect cu sprijinul Primăriei CLuj-Napoca. Expoziții, momente artistice, spectacole, dezbateri şi multe alte surprize îi aşteaptă pe clujenii iubitori de artă şi frumos.

 

Proiectul analizează și regândește rolul spațiului public în viața orașului Cluj-Napoca, prin acțiuni de activare recreativă, culturală și artistică a spațiilor vacanțe, prin transformarea acestora în huburi comunitare, construind astfel punți de comunicare între membri comunităților, spun organizatorii.

Art&Fun Days oferă comunității artiștilor clujeni posibilitatea de a expune și de a performa în spațiul pus la dispoziție, cetățenii orașului având posibilitatea de a vizita și interacționa cu arta expusă în spații neconvenționale. Organizatorii încurajează creația artistică și producția culturală interdisciplinară, cu participare activă.

 

Expoziții
COLECŢIE DE COASTERE (SUPORTURI DE PAHAR) ȘI CAPACE DE BERE, expoziția colecționarilor Eugen Sălcudean și Sorin Oarcea;
FIER ŞI FOC, expoziţie de arta şemineelor cu Relu Bojan;
EXPOZIŢIE DE ARTĂ SUD-AMERICANĂ, creator Fidias Vasquez-Ecuador;
LINGURI VECHI ȘI NOI, Clubul Cioplitorilor Clujeni.

Acțiuni
ÎNTÂLNIREA LINGURARILOR CLUJENI EDIȚIA A CINCEA DIN 2024, cu membri Clubului Cioplitorilor Clujeni, sâmbătă 12.00-20.00 și duminică 14.00-20.00;
SÂMBĂTA LA DESENAT, sesiune de Live Wall Painting cu Comunitatea 156, sâmbătă 16.00-20.00;
POVESTE MUZICALĂ INTERACTIVĂ, cu Zoli, sâmbătă 17.00-19.00;
SURPRISE GRILL sâmbătă 19.00 – 20.00;
FUNKY SUMMER BEATS, DJ Set cu BebeLeStrange, sâmbătă 20.00-22.00;
CREĂM SEMNE DE CARTE, atelier pentru copii cu Radu Sălcudean, duminică 17.00-19.00;
DANSURI SUD-AMERICANE, cu Fidias Vasquez de la Fidias Place.

(Ilona Farkas)

Ne poți asculta și aici: