E vremea când de peste tot se aud la unison colindele care vestesc naşterea lui Iisus Hristos. Voci angelice sau mai grave, de amatori sau profesionişti, toate cântă cu aceeaşi bucurie oferind auditoriului o stare de bine. Bucuria este însă reciprocă deoarece cântatul în cor este benefic chiar şi pentru cântăreţii “de ocazie”.

De la creier la inimă, cântatul aduce o gamă largă de beneficii celor care îl practică, în special dacă îl fac în grupuri. Poate apropia oamenii unii de alții, poate pregăti organismul pentru a lupta împotriva bolilor și chiar poate suprima durerea.
“Psihologii s-au minunat cum oamenii care cântă împreună pot dezvolta un sentiment puternic de coeziune socială, chiar și cei mai reticenți vocaliști ajungând să se unească într-un cântec. Cercetările au arătat că niște străini pot crea legături neobișnuit de strânse după ce cântă împreună timp de o oră”, scriu ziariştii britanici de la BBC, a căror analiză se bazează pe mai studii.
Cântatul, spune şi Alex Street, cercetător la Institutul Cambridge pentru Cercetare în Terapie Muzicală, este “un act cognitiv, fizic, emoțional și social”.
Din punct de vedere fizic, cântatul aduce beneficii pentru plămâni și sistemul respirator, ajutând foarte mult persoanele cu boli pulmonare, îmbunătăţeşte ritmul cardiac şi reglează tensiunea arterială. Cântatul în coruri stimulează funcția imunitară în moduri în care simpla ascultare a aceleiași muzici nu o poate face. “Există diferite explicații pentru acest lucru. Din punct de vedere biologic, cântatul activează nervul vag, care este conectat direct la corzile vocale și la mușchii din spatele gâtului. Expirația prelungită și controlată implicată în cântat eliberează, de asemenea, endorfine asociate cu plăcerea, bunăstarea și suprimarea durerii”, mai scrie BBC.
La nivel neuronal, cântatul activează reţeaua de pe ambele emisfere ale creierului, stimulând în special regiunile “responsabile” de limbaj, mișcare și emoție. Acest lucru, combinat cu concentrarea pe respirație pe care o necesită cântatul, îl face un ameliorator eficient al stresului.
Specialiştii cred că strămoșii noștri hominizi cântau înainte de a putea vorbi, folosind vocalize pentru a imita sunetele naturii sau pentru a exprima sentimente. De asemenea, spun cercetătorii, cântatul face parte din viața fiecărui om, indiferent dacă are sau nu înclinații muzicale, menționând că creierul și corpul nostru sunt acordate de la naștere pentru a răspunde în moduri pozitive la cântec. „Cântecele de leagăn li se cântă copiilor, iar apoi la înmormântări se cântă cântece. Învățăm tabla înmulțirii prin incantații, iar alfabetul prin structura ritmică și melodică”, mai spune cercetătorul Alex Street, care studiază modul în care muzica poate fi folosită pentru a ajuta copiii și adulții să se recupereze după leziuni cerebrale.
De asemenea, cântatul îmbunătățește capacitatea pacienților cu Parkinson de a articula, stimulează concentrarea, îmbunătățeşte calitatea vieții și atenuează unele aspecte ale dificultăților respiratorii.


