Bruce Springsteen şi-a pierdut vocea

Rockerul american Bruce Springsteen şi-a anulat concertul programat sâmbătă seară la Marsilia, singurul din Franţa parte a turneului său european. Cauza, “pierderea vocii”, după cum scrie presa din Hexagon.

 

Sursa foto: Wikipedia.org

”Din cauza pierderii vocii şi la recomandarea medicului, Bruce Springsteen nu poate cânta şi nu poate susţine un concert în această seară(n.r. sâmbătă, 25 mai). Concertul de la Orange Velodrome din Marsilia a fost din păcate amânat pentru o dată ulterioară”, a precizat Gerard Drouot Productions pe o reţea de socializare.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă vom ține la curent cu noua dată foarte curând. Biletele de spectacol vor fi valabile pentru noua dată și, pentru cei care doresc, vor fi eligibile pentru rambursare la momentul achiziției, au anunţat şi reprezentanţii artistului pe site-ul oficial.
Fiind un anunţ făcut de ultimă oră, fanii artistului erau prezenţi deja în proximitatea sălii de concerte cu o capacitate de 60 de mii de locuri.

Cântăreţul american, în vârstă de 74 de ani, a mai renunţat la unele concerte programate în SUA din cauza unui ulcer gastric.

Bruce Frederick Joseph Springsteen (n. 23 septembrie 1949, Long Branch, New Jersey), poreclit „The Boss”, este cântăreț şi compozitor, cunoscut în toată lumea pentru rock-ul său romantic, versurile sale poetice și pentru sentimentele sale pentru cultura americană centrate pe New Jersey-ul de origine.

Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără “Streets of Philadelphia”, “Born in USA”, “Secret Garden”, “Tunnel of Love”, “Santa CLaus is Coming to Town”, “Working on a Dream”.

(Ilona Farkas)

Ne poți asculta și aici: