Cântăreţul britanic s-a întors acasă şi i-a uimit pe fani cu sinceritatea lui

Compozitorul şi cântăreţul Ed Sheeran și-a exprimat dragostea faţă de locul unde a copilărit, declarând că este mândru pentru că aparţine Suffolk-ului. Mărturisirile le-a făcut în timpul celui de-al doilea concert, din cele trei pe care le-a susţinut la întoarcerea acasă.

Sursa foto: Captură Youtube

Ed Sheeran a cântat pe stadionul Portman Road din Ipswich, la fiecare concert având o audienţă de peste 30.000 de fani, mulţi dintre aceştia „venind de departe, unii campând în fiecare zi încă de la primele ore ale dimineții pentru a ajunge în fața secțiunii de spectatori în picioare”, după cum a scris bbc.com.

În cea de-a doua seară, Sheeran a făcut o mărturisire extrem de emoţionantă: „Am devenit muzician și am simțit că trebuie să părăsesc Suffolk-ul ca să reușesc. Am plecat și am călătorit prin lume. M-am mutat în Los Angeles pentru că am crezut că asta fac oamenii și, când am ajuns acolo, m-am pierdut incredibil. Mi-am spus: ce fac? Când m-am mutat înapoi în Suffolk, totul s-a aranjat la locul lui pentru că aici nu este doar casa mea, ci și siguranța mea”, a spus Sheeran.

Muzicianul a mai spus că, deşi „Ipswich a avut suișuri și coborâșuri mari de-a lungul anilor, sunt extrem de mândru că sunt de aici și că sunt originar din Suffolk”.

Întorcându-se aici, Ed Sheeran s-a declarat mulţumit că arată oraşul oamenilor din întreaga lume care îl urmăresc şi îi admiră creaţiile.

“Vă iubesc foarte mult!”, a încheiat cântăreţul.

La două dintre concerte a participat şi reverendul Tom Mumford, care s-a declarat uimit de prestaţia artistului. „A fost absolut uimitor. E genial şi face foarte mult să susţină oraşul. Ed e un vechi prieten. Ne-a făcut mândri”, a spus preotul.

Cu ocazia revenirii lui Ed Sheeran, oraşul a fost împodobit cu inimioare roz, simbolul care a marcat piesa „Azizam”.

***

Duminică, în ultima seară, Sheeran a fost susținut pe scenă de James Blunt, iar dansatoarea Rosie May a spus că a simțit că a fost „cel mai bun concert din toate timpurile”.

 

Ne poți asculta și aici: