Câte zile libere sunt în minivacanţa de 1 Mai şi Sf. Paşti

Toţi angajaţii din România, la stat sau la privat, intră de mâine într-o minivacanţă prilejuită de două sărbători: una laică, 1 Mai – Ziua Internaţională a Muncii, şi una religioasă – Sf. Paşti ortodox. Cum ziua de 3 mai era oricum liberă – Vinerea Mare, înainte de Paşti, Guvernul a făcut o punte, declarând şi ziua de 2 mai ca fiind nelucrătoare.

 

Sursa foto: pixabay.com

Paştile ortodox se sărbătoreşte în acset an duminică, 5 mai, iar luni, 6 mai, este iarăşi zi liberă prin lege. Astfel, rezultă patru zile libere pentru angajaţii de la stat şi privat, respectiv 1, 2, 3 şi 6 mai, plus zilele de sâmbătă şi duminică.

Bineînţeles, nu toate categoriile de salariaţi vor avea liber în aceste zile, cu regim special fiind, de exemplu, cei angajaţi în structurile de apărare, în sănătate, dar şi în comerţ şi HORECA. Angajaţii care lucrează în zilele de sărbătoare legală au, potrivit legii, dreptul la compensaţii, respectiv acordarea de timp liber într-un termen calendaristic de 30 de zile.

În perioada amintită au liber şi cadrele didactice, elevii intrând în vacanţa de Paşti încă de pe 27 aprilie, urmând a se întoarce la cursuri miercuri, 8 mai, când va începe al cincilea modul de învăţare, ultimul din acest an şcolar.

Următoarele zile libere legale vor fi:

Sâmbătă, 1 Iunie – Ziua Copilului

Luni, 24 iunie – A două zi de Rusalii;

Joi, 15 august – Adormirea Maicii Domnului;

Vineri, 16 august – Va fi zi liberă acordată bugetarilor pentru “a face punte” cu weekendul;

Sâmbătă, 30 noiembrie – Sfântul Andrei;

Duminică, 1 decembrie – Ziua Națională a României;

Miercuri, 25 decembrie – prima de Crăciun;

Joi, 26 decembrie – a doua zi de Crăciun;

Vineri, 27 decembrie – Zi liberă acordată bugetarilor pentru a face punte cu weekendul.

Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paști

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat pentru perioada 29 aprilie – 6 mai 2024  valori  termice mai ridicate decât în mod normal, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nordice. În ceea ce priveşte precipitaţiile,  cantităţile se vor situa în general în jurul celor specifice pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.

CFR Călători suplimentează numărul de trenuri

În perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, pasagerii au în plus faţă de trenurile existente în programul obişnuit de circulaţie mai multe legături spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Bistriţa Nord, Cluj Napoca, Braşov, informează un comunicat al companiei.

(Ilona Farkas)

Ne poți asculta și aici: