China este liderul mondial în domeniul pârtiilor de schi indoor, având jumătate din top 10 la nivel mondial, potrivit companiei Daxue Consulting, citată de lapresse.ca. Apetitul chinezilor pentru schi a crescut după organizarea Jocurilor Olimpice de la Beijing, în 2022. Recent au inaugurat, la Shanghai, cea mai mare pârtie indoor din lume, certificată de Cartea Recordurilor.

Pârtia indoor face parte din megaproiectul ”L*SNOW Indoor Skiing Theme Resort” și a fost inclusă în Cartea Recordurilor odată cu inaugurarea ei, în urmă cu câteva zile. Vineri, în ziua inaugurării, la ora 09:00 dimineaţa, termometrele exterioare arătau deja 30 grade Celsius, însă în interiorul complexului, mercurul a scăzut cu mult sub zero grade, după cum notează lapresse.ca. ”L*SNOW Indoor Skiing Theme Resort” este situat pe litoralul din Lingan, la aproximativ o oră şi jumătate de centrul oraşului Shanghai, are formă de gheţar şi o suprafaţă de 90.000 de metri pătraţi.
În interior, complexul este prevăzut cu un telescaun, o telecabină și un mini-tren, care transportă vizitatorii către cele patru pârtii ale complexului.
Sursa citată subliniază că ”încălzirea globală erodează treptat orele de deschidere a stațiunilor de schi. În nordul Chinei, din cauza schimbărilor climatice, tot mai puțini oameni se bucură de sporturile de iarnă și unele stațiuni de schi întâmpină dificultăți din cauza temperaturilor prea ridicate. În schimb, există o mulțime de pârtii interioare ca aceasta care se deschid și care sunt destul de bun”.

În același timp, China este cel mai mare generator de gaze cu efect de seră din lume.
Sursa foto: dw.com
Ilona Farkas


