Cele mai frumoase tango-uri în interpretarea “Bandonegro Tango Orquesta”

Centrul Cultural Reduta și Tango Brașov organizează duminică, 2 martie, cea de-a V-a ediţie a spectacolului – concert „TanGo Nights of Buenos Aires”. În cadrul evenimentului vor fi prezentate tangouri celebre, clasice și moderne, semnate de compozitori renumiți, precum Astor Piazzolla sau Osvaldo Pugliese, interpretate de trupa „Bandonegro Tango Orquesta”.

Sursa foto: https://bandonegro.com/

Pentru a doua oară în România, muzicienii polonezi de la „Bandonegro Tango Orquesta”Jakub Czechowicz – vioară, Marcin Antkowiak – contrabas, Marek Dolecki – pian, Michal Glowka – bandoneon – vor aduce pe scena braşoveană atmosfera plină de pasiune a tangoului argentinian.

“Muzicienii polonezi specializați atât în tango tradițional argentinian, cât și în tango nuevo sunt considerați cea mai bună orchestră de tango a generației lor şi pentru spectacolul de la Braşov au pregătit și compoziții noi, contemporane, din orașul care dă ora fixă în tango”, informează organizatorii.

Spectacolul va fi întregit de evoluţia dansatorilor profesioniști de tango argentinian Doina Enache și Cristian Dumitru.

*** Bandonegro este o orchestră europeană de tango argentinian, fondată în anul 2010 şi formată din patru muzicieni – Jakub Czechowicz – vioară, Marcin Antkowiak – contrabas, Marek Dolecki – pian, Michal Glowka – bandoneon, specializați în tango tradițional argentinian și în tango nuevo. Aceștia compun și prezintă piese proprii, cu elemente de jazz și muzică clasică, motiv pentru care sunt considerați cea mai bună orchestră de tango a generației lor.

*** Școala de tango argentinian – Studio Tango „Nada Mas” a fost inaugurată la Braşov în anul 2009, profesorul – fondator fiind Doina Enache. Aceasta și-a stabilit ca obiectiv dezvoltarea, susținerea și promovarea comunității românești de tango argentinian. Cu o experiență de tango de peste 18 ani, Doina păstrează și transmite filonul autentic al Tango-ului Salon fiind cunoscută comunității de tango din România și nu numai, dar și publicului, atât pentru aparițiile pe scenă, cât și pentru participarea în diferite proiecte culturale.

 

Ne poți asculta și aici: