În urmă cu 10 ani, modelul Paris Hilton s-a dedicat cu pasiune carierei de DJ. Sezonul estival şi-l petrece mixând în locații faimoase din Europa precum Ibiza, Mykonos sau St. Tropez, iar iarna are un job de DJ în Las Vegas. Paris Hilton a transmis fanilor din România că este nerăbdătoare să revină şi să încingă atmosfera la festivalul IntenCity Craiova, care se desfăşoară între 26 şi 29 iunie.

„Sunt nerăbdătoare să cânt la festivalul IntenCity pe 28 iunie. Va fi foarte distractiv! Ne vedem acolo”, a transmis Paris Hilton prin intermediul unui mesaj video.
Aceasta va pregăti un DJ set incendiar, spun organizatorii, şi cel mai probabil va vizita şi hotelul care-i poartă şi, care, se află în construcţie pe Calea Bucureşti din Craiova.
„Cu experiența acumulată pe scene de renume precum cele din Ibiza, Las Vegas și festivaluri de top ca Tomorrowland, se așteaptă ca prestația sa de la IntenCity să includă un set de DJ incendiar, completat de efecte vizuale impresionante și de atmosfera glamour specifică vedetei. Această apariție marchează un moment important pentru festival, consolidându-i reputația pe scena evenimentelor internaționale”, au transmis organizatorii festivalului.
*** Paris Hilton (44 de ani) este căsătorită cu Carter Reum şi are doi copii: Phoenix Barron, în vârstă de 2 ani și London Marilyn, de 15 luni.
*** IntenCity este primul festival din România care aduce împreună mai multe stiluri emblematice de muzică într-o singură experienţă unică: oldies, latino, pop, hip hop şi muzică electronică.
Pe scena principală vor urca nume sonore precum J Balvin, G-Eazy, Timmy Trumpet, Tyga, Foster the People, alături de artişti români consacraţi ca B.U.G. Mafia, Loredana & Friends, Damian Drăghici & Brothers, Speak, dar şi Cyril şi Henrique Camacho & Opera Română Craiova. Pe scena secundară, amplasată în Sala Polivalentă, vor cânta Puya, Eran Hersh, Ian, Şatra B.E.N.Z., CTC, Erika Isac, Guess Who, NANE, RAVA.
Ilona Farkas


