Multe celebrităţi, unele dintre ele care au influenţat parcursul omenirii, au cântat la un instrument muzical. De exemplu, renumitul astronaut Neil Armstrong a cântat la corn, instrument de suflat care se pare că l-a ajutat să “respire” în spaţiu. De la actorul și comediantul Tina Fey până la fostul președinte american Bill Clinton, foarte multe celebrităţi din multe domenii au cântat când erau copii (unii o mai fac şi astăzi) la instrumente muzicale în orchestra şcolilor pe care le-au urmat.

Regizorul Steven Spielberg era clarinetist în orchestra școlii, iar mulţi ani mai târziu, el şi-a etalat talentul la coloana sonoră a filmului său de succes “Jaws”, realizată de colaboratorul de lungă durată John Williams. Compozitorul avea nevoie de o mână de muzicieni amatori pentru o scenă, iar Spielberg s-a oferit voluntar, scrie classicfm.ro.
Tina Fey a cântat la flaut în orchestra școlii, la acelaşi instrument muzical cântând şi actriţa Halle Berry, câștigătoare a unui premiu Oscar, precum şi cântăreaţa Gwen Stefani.
Cântăreaţa Kesha a excelat la liceu nu la unul, ci la două instrumente: saxofon și trompetă, în timp ce actorul din “Războiul Stelelor”, Ewan McGregor, s-a apropiat de cornul francez, însă acesta cântă şi la chitară şi este şi un vocal destul de bun.
Președintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, cântă la saxofon, el performând chiar la balul său inaugural prezidențial.
O altă vedetă care a ales un instrument de suflat este Samuel L. Jackson, acesta tot la şcoală învăţând să cânte la trompetă și corn francez.
Regina sufletului, Aretha Franklin, a cântat la tubă la școală, ceea ce a ajutat-o să-și controleze respirația când cânta, la fel şi cântăreţul Lionel Richie, un fin cunoscător al saxofonului.
Celebrul astronaut, Neil Armstrong, primul om care a pășit pe Lună, a cântat la corn (bariton), pasiune care cel mai probabil l-a ajutat în pregătirea ulterioară de a face faţă schimbărilor de… atmosfere.


