Ceremonie de închidere a Olimpiadei desfăşurată sub semnul cascadoriei

Ceremonia de final a Jocurilor Olimpice s-a desfăşurat sub semnul… misiunilor imposibile. Tom Cruise şi-a făcut apariţia pe stadion după ce a coborât din înălţimi, a preluat steagul olimpic şi l-a purtat întâi pe motocicletă, apoi la bordul unui avion, către următoarea destinaţie a Jocurilor Olimpice: Los Angeles, USA, 2028.

Sursa foto: theguardian.com

Jocurile Olimpice s-au încheiat cu un spectacol al luminilor, de inspiraţie science-fiction, în oraşul luminilor: dansatori şi acrobaţi fantomatici, care au coborât de pe acoperişul stadionul Stade de France,  un muzician elveţian, Alain Roche, a interpretat Imnul lui Apollo plutind în aer şi cântând la un pian suspendat, cei peste 70 de mii de spectatori, sportivi şi voluntari, fiind absorbiţi de o ceremonie plină de cascadorii.

Cascadoria principală a făcut-o Tom Cruise, actorul american din Mission Imposible. Acesta a coborât de pe acoperişul stadionului direct printre spectatori, după care a demarat în trombă pe o motocicletă pe care ţinea steagul olimpic.

Ulterior au rulat imagini înregistrate cu vedeta americană rulând cu viteză pe străzile Parisului, apoi intrând într-un avion şi aterizând pe pământ american, direct la Los Angeles, acolo unde vedete ale muzicii au susţinut un concert: Red Hot Chilli Peppers, Billie Eilish, Dr. Dre şi Snoop Dog.  

La Paris s-au auzit acordurile celebrelor piese Sur de Ciel de Paris şi My Way, celebrul hit cântat de Frank Sinatra  tot după o melodie franţuzească.

„Omenirea este frumoasă atunci când se unește”, a spus regizorul de teatru și operă Thomas Jolly în cadrul spectacolului său pe stadion despre sărbătorirea „respectului și toleranței” într-o lume fragilă. Acesta a numit Jocurile și spectacolul de închidere „o oportunitate unică de a împărtăși, reconcilia și repara”.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: