Cinci țări s-au retras din competiţia Eurovision – Spania, Irlanda, Slovenia, Olanda și Islanda – şi ar putea urma şi altele. Cauza este acceptarea de către EBU a participării Israelului în concurs. Irlanda a câștigat de șapte ori, Olanda este câștigătoare de cinci ori, iar Spania este unul dintre cei mai mari susținători financiari ai concursului.

Disputa scoate la iveală o ruptură profundă în cadrul familiei Eurovision şi este o situație care se profilează de ani de zile pe fondul tensiunilor crescânde legate de comportamentul Israelului în timpul războiului din Gaza, scrie presa britanică.
După ce Spania, Irlanda, Slovenia, Olanda și Islanda au rămas consecvente poziţiei lor şi s-au retras în semn de protest din concurs, EBU, care reunește posturi publice din 56 de țări și organizează Concursul Muzical Eurovision, și-a exprimat ieri speranța că țările care nu vor participa la ediția din 2026 „vor reveni cât de curând”.
Nu doar ţările, ci şi artiştii iau atitudine. Cântărețul elvețian Nemo, câștigătorul concursului muzical Eurovision în 2024, a anunțat că renunță la trofeu în semn de protest față de participarea Israelului la ediția din 2026.
Reprezentantul Elveției a declarat pe Instagram că Eurovision apără unitatea, incluziunea și demnitatea pentru toți și că prezența Israelului anul viitor „arată un conflict clar între aceste idealuri și deciziile luate de EBU”, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (European Broadcasting Union), scriu agențiile EFE și Agerpres.
„Nu este vorba despre indivizi sau artiști. Concursul a fost folosit în mod repetat pentru a atenua imaginea unui stat acuzat de acte necorespunzătoare, în timp ce EBU insista că Eurovision ‘nu este politic’”, a adăugat artistul.


