Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, s-a mutat azi la cele veşnice la vârsta de 94 de ani. Detaliile legate de funeraliile Cardinalului Lucian Mureșan vor fi comunicate ulterior, a transmis Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș, într-un comunicat de presă.

Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla își cheamă credincioșii la rugăciune, la trecerea la cele veșnice a Cardinalului Lucian Mureșan.
“Cu adâncă durere în suflet, dar întăriți de nădejdea întru Învierea Domnului nostru Isus Cristos, primind lumina cea dătătoare de viață și mângâiere, am aflat vestea trecerii la cele veșnice a Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, întâiul stătător al Bisericii Greco-Catolice. Aceste clipe sunt de mare încercare pentru întreaga Biserică Română Unită cu Roma, chemată la rugăciune pentru odihna veșnică a sufletului celui care și-a dăruit întreaga viață și toată puterea slujirii lui Dumnezeu și Bisericii Sale”, se arată într-un comunicat trimis joi de Episcopia de Cluj-Gherla.
Totodată, reprezentanţii Episcopiei de Cluj-Gherla subliniază că acste zile de doliu vor fi şi un “prilej de aducere aminte și recunoștință pentru toate roadele slujirii Preafericitului Părinte Lucian – lucrări vrednice și pilduitoare, care rămân mărturie a credinței și a dăruirii sale”.
Cine sunt cardinalii români
Printr-o legătură mai strânsă cu Scaunul Apostolic al Romei, cardinalii sunt chemați să fie ”neînfricați mărturisitori ai lui Cristos și ai Evangheliei sale în Cetatea Romei și în ținuturile cele mai îndepărtate ale pământului”, potrivit https://www.vaticannews.va/.
Biserica catolică din România are în istoria sa trei cardinali: Iuliu Hossu, Alexandru Todea și arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preafericirea Sa Lucian Mureșan.
Iuliu Hossu (1885 – 1970), fost episcop al eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, care a murit ca deținut politic în 28 mai 1970 la București, a fost numit cardinal ”in pectore”, adică fără să i se facă public numele, de către Fericitul Paul al VI-lea în 28 aprilie 1969. Anunțul numirii sale a fost confirmat ulterior de Suveranul Pontif, mai precis pe 5 martie 1973. Iuliu Hossu este cel care a citit în fața Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 proclamația unirii Transilvaniei cu țara.
Alexandru Todea (1912-2002), și el deținut politic cu 13 ani de închisoare, ales în clandestinitate conducător al Bisericii Române Unite cu Roma. După căderea comunismului, episcopul Todea a fost recunoscut de Sfântul Scaun și a fost numit arhiepiscop de Făgăraş şi Alba Iulia şi mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-catolică. A fost numit cardinal de Sfântul Ioan Paul al II-lea în 1991 și a murit pe 22 mai 2002, fiind înmormântat în catedrala ”Sf. Treime” din Blaj.
Lucian Mureşan, al treilea cardinal din istoria Bisericii catolice din România, a fost arhiepiscopul major de Făgăraș și Alba Iulia care s-a mutat azi la cele veşnice. Născut în 1931, Lucian Mureşan a fost urmărit de Securitate, dar a reușit să fie sfințit preot în clandestinitate în 1964. Numit și instalat episcop de Maramureș în 1986, a continuat să lucreze la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri până la pensie. În 1990 a fost ales și numit de Sfântul Ioan Paul al II-lea episcop de Maramureș, iar din 4 iulie 1994 a devenit arhiepiscop de Făgăraș și Alba Iulia. În 16 decembrie 2005, papa Benedict al XVI-lea a ridicat Biserica Română Unită la demnitatea de arhiepiscopie majoră, bucurându-se de aceleași drepturi pe care le dețin patriarhiile catolice orientale. A fost creat cardinal la consistoriul public din 18 februarie 2012 prezidat de papa Benedict în bazilica Sfântul Petru.
****** Cardinalul Lucian Mureşan a fost membru de onoare al Academiei Române din același an, a primit în 2015 Ordinul Național ‘Steaua României’ în grad de Ofițer.
Ilona Farkas


