Cod vestimentar la Festivalul de Film de la Cannes

Ieri seară a început Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, unul dintre cele mai importante evenimente de profil din întreaga lume, unde celebrităţile se înghesuie nu doar să-şi prezinte noile creaţii cinematografice, ci să-şi facă simţită prezenţa şi prin declaraţiile sau vestimentaţia etalată pe covorul roşu. Organizatorii au decis să stabilească începând cu acest an unele restricţii privind codul vestimentar pentru a nu mai avea surprize ca la ediţiile precedente. Prima seară a fost marcată de declaraţii anti-război şi anti-Trump, precum şi de decernarea trofeului onorific Palm d’Or actorului american Robert de Niro.  

Sursa foto: https://web.facebook.com/festivaldecannes

“Din motive de decenţă, nuditatea este interzisă pe covorul roşu, precum şi în orice altă parte a Festivalului. Scopul nu este de a reglementa vestimentaţia în sine, ci de a interzice nuditatea totală pe covorul roşu, în conformitate cu cadrul instituţional al evenimentului şi cu legislaţia franceză”, au transmis organizatorii citaţi de “Variety”.

Precizările specifice vin la trei ani distanţă după ce o protestatară topless a apărut pe covorul roşu vopsită pe corp în culorile drapelului ucrainean şi la trei luni distanţă de ceremonia de decernare a premiilor Grammy, unde Bianca Censori, partenera lui Kanye West, a apărut la ceremonie purtând o rochie transparentă care dădea impresia că este complet goală.

Totuşi, deşi au fost interzise „trenele lungi” şi “rochiile excesiv de bufante”, ca şi decolteurile exagerate, au fost şi actriţe care au făcut notă discordantă, cum au fost şi actori care au venit cu cravat în loc de papion sau cu pantofi casual la smoking. “Poliţia modei nu se vedea nicăieri”, a comentat “Variety”.

Sursa foto: https://web.facebook.com/festivaldecannes

Într-un discurs înflăcărat în care a acceptat premiul onorific pentru întreaga carieră, De Niro i-a îndemnat pe spectatori să-și arate opoziția față de administrația Trump. „Trebuie să acționăm acum. Fără violență, dar cu mare pasiune și determinare. Este timpul ca toți cei cărora le pasă de libertate să se organizeze, să protesteze și atunci când vor fi alegeri, bineînțeles, să voteze. În această seară și în următoarele 11 zile, ne arătăm puterea și angajamentul celebrând arta în cadrul acestui festival glorios”, a spus De Niro.

Leonardo DiCaprio a fost cel care i-a prezentat laudatio, concentrându-se atât pe performanțele cinematografice ale lui De Niro pe ecran dar şi pentru disponibilitatea sa de a lua atitudine. „Fie că este vorba de prietenii săi, de familia sa, de lupta pentru democrație sau de susținerea artei cinematografice, Robert De Niro apare”, a spus DiCaprio.

De asemenea, politizat a fost şi cuvântul de deschidere al lui Juliette Binoche, preşedinta juriului, care a făcut referire la războiul din Gaza și la alte probleme fierbinți cu care se confruntă societatea la nivel global.

„Războiul, mizeria, schimbările climatice, misoginia primitivă, demonii barbariei noastre nu ne lasă nicio scăpare”, a spus ea. „Astăzi, vânturile durerii sunt atât de violente încât îi duc pe cei mai slabi, ostaticii din 7 octombrie și toți ostaticii, prizonierii, înecații care îndură teroarea și mor într-un sentiment teribil de abandon și indiferență. Împotriva imensității acestei furtuni, trebuie să dăm naștere blândeții”, a îndemnat actriţa.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: