Concurs de interpretare solistică la Opera Naţională Română Cluj-Napoca

Concursul de interpretare muzicală – canto “VERUM SOLITUS VOCAL COMPETITION” va debuta astăzi la Opera Naţională Română Cluj-Napoca, urmând să se încheie vineri, 26 aprilie, cu Gala Laureaţilor. Juriul va fi format din managerii instituţiilor liricie din România şi Republica Moldova şi va fi prezidat de tenorul galez DENNIS O’NEILL, fondatorul prestigioasei instituții The Wales International Academy of Voice. Publicul este invitat să-şi voteze propriul câştigător şi să asculte arii celebre interpretate de tineri artişti lirici.

 

Sursa foto: Facebook

Astăzi debutează un eveniment foarte important pentru Opera Națională Română Cluj-Napoca – VERUM SOLITUS VOCAL COMPETITION, concurs de măiestrie vocală ajuns la a II-a ediție. Competiția se va încheia vineri, 26 aprilie, cu o Gală a Laureaţilor, în cadrul căreia concurenţii vor performa în faţa publicului. “Va fi o seară deosebită în care cei zece artiști lirici selectați pentru finală își vor încânta publicul cu performanțe remarcabile. În timpul acestei seri speciale vor fi dezvăluiţi şi cei patru câștigători ai competiției, au transmis reprezentanţii operei clujene.

Juriul prezidat de tenorul galez DENNIS O’NEILL îi va avea în componenţă pe managerii instituțiilor lirice din România și din Republica Moldova: Florin Estefan – bariton și Manager general Opera Națională Română Cluj-Napoca; Daniel Magdal – tenor și Director artistic la Opera Națională București; Cristian Rudic – bariton și Manager general Opera Națională Română Timișoara; Andrei Fermeșanu – tenor și Manager interimar Opera Națională Română Iași, Kosztin Áron – Director general adjunct la Opera Maghiară de Stat Cluj-Napoca; Daniela Vlădescu – soprană și Manager general Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” Constanța; Teodor Niță – Director general Teatrul Național de Operă și Operetă ”Nae Leonard” Galați; Mihai Octavian Irimia – tenor și Director artistic Opera Brașov; Felicia Filip – soprană și Manager general Opera Comică pentru copii București; Nicolae Dohotaru– Manager general Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” Chișinău, Radu Petrovici – Manager interimar al Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian” București.

Publicul este invitat să participe nu doar pentru a se delecta cu arii celebre, ci şi să-şi aleagă propriul câştigător, fiind acordat şi un PREMIU din partea PUBLICULUI. Juriul va decide numele tinerilor artişti lirici care vor primi MARELE PREMIU pentru voce feminină, MARELE PREMIU pentru voce masculină şi PREMIUL SPECIAL KLAUDIA TAEV.

Anul trecut, câştigătoare la categoria “Cea mai bună voce feminină” a fost soprana ieşeană NOEMI ONUCU, elevă a Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi şi colaboratoare a Operei Naţionale Române Iaşi. Baritonul MIHAI DAMIAN a fost marele câștigător al Premiului pentru cea mai bună voce masculină, care a fost şi preferatul publicului. Aceste premii oferă câştigătorilor oportunitatea de a colabora cu toate cele 11 teatre lirice din România și Republica Moldova.

(Ilona Farkas)

Ne poți asculta și aici: