Sfântul Apostol Andrei este părintele creştinismului românesc, acesta propovăduind în urmă cu două milenii Evanghelia lui Hristos pe teritoriul României de astăzi, în urma predicii lui luând fiinţă primele comunităţi creştine de pe teritoriul actual al ţării noastre. Sfântul Apostol Andrei cel Întâiul Chemat este cinstit în mod deosebit de poporul român, fiind numit “Apostolul românilor” şi considerat “Ocrotitorul României”. În legătură cu Sfântul s-au ţesut foarte multe legende şi s-au perpetuat de-a lungul vremii multe credinţe populare, noaptea aceasta fiind considerată momentul când două lumi se întrepâtrund, “dispărând hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute”. În această seară apar strigoii şi, de aceea, din casele oamenilor nu trebuie să lipsească usturoiul, cu care se ung porţile, uşile, geamurile.
În calendarul tradiţional românesc, sărbătoarea Sfântului Andrei era una dintre cele mai respectate, Apostolul Românilor fiind considerat cel mai mare peste turme, vite și fiare, apărător împotriva fiarelor sălbatice și patronul lupilor, după cum informează Muzeul Etnografic al Transilvaniei, care citează Calendarul Ţăranului Român de la Sfârşitul Secolului al XIX-lea, autori Ioan Toşa, Simona Munteanu şi Calendarele Poporului Român, autor Antoaneta Olteanu.
Sursa foto: Muzeul Etnografic al Transilvaniei/ “Sf. Apostol Andrei” pe iconostasul bisericii de la Petrindu, jud. Sălaj, pictor Dimitrie Ispas din Gilău, 1835, arhiva MET.
** În această seară, în afara usturoiul pisat cu care se ung chiar şi staulele animalelor, se începe pregătirea cetelor pentru colindat şi se pune la încolţit grâu, care de Crăciun va fi verde, casa va fi prosper, iar recoltele viitoare bogate.
** În această noapte, toate animalele vorbesc, însă oamenii care ascultă cum vorbesc animalele în noaptea de Sf. Andrei, aceia vor muri repede. În noaptea de Sf. Andrei, copiii din flori se fac strigoi, iar strigoaicele încep a umbla de Sf. Andrei și se vor risipi abia la Sf. Gheorghe, când îşi vor pierde puterilor din cauza florilor care încep a creşte, a busuiocului, adică mâna lui Dumnezeu.
** Pentru a fi apărate animalele și oamenii de lupi, femeile nu se piaptănă, zicând că dacă se piaptănă, Sf. Andrei se supără și trimite lupii să le mănânce oile.
** Se descântă sare, se îngroapă sub pragul staulelor de vite, apoi a doua zi se scoate şi se dă vitelor să lingă, ca să fie ferite de vrăjitoare.
** În ziua de Sf. Andrei se credea că se poate afla ursita: fetele se duceau la fântână, ținând în mână o lumânare de la Paști, se aplecau pe ghizdul fântânii şi-şi vedeau ursitul în apă. Puneau seara la cap patruzeci și unu de boabe de grâu și dacă visau că cineva le ia grâul, însemna că se vor mărita în câșlegile Crăciunului.
*** Pentru a afla dacă sunt norocoși în anul următor, tinerii puneau în apă crenguțe de arbori roditori, pentru fiecare membru al familiei, ținându-le în loc călduț până la Anul Nou. Al cărui crenguță va face flori, acela va avea noroc.
** „Turta de Sfântul Andrei”: fetele mari, care se adunau la casa uneia pentru facerea turtei, aduceau apă cu gura. Pentru colacul de Andrei, aduceau doar apă neîncepută. La turtă se punea în egală măsură apă, sare și făină, măsurate cu o coajă de nucă. Fiecare fată își cocea turta pe vatră și apoi o mânca, așteptând peste noapte voinicul (ursita), care va veni în vis să-i dea apă pentru astâmpărarea setei. Colacul era făcut din aluat dospit și se punea în mijlocul lui un cățel de usturoi. Dus acasă, colacul era așezat într-un loc călduros, unde era lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsărea usturoiul din mijlocul colacului, fata știa că va avea noroc. Dacă usturoiul nu răsărea, era semn de ghinion. În unele părți, fetele, ca să-și afle ursitorul, puneau sub căpătâi, înspre Sf. Andrei, patruzeci și unu de fire de grâu, menindu-le în felul următor:
„Voi, patruzeci și unu de fire de grâu,
Eu voi adormi
Și voi hodini,
Dar eu mă rog lui Dumnezeu,
Să-mi trimită îngerul meu,
Să-mi arate pe ursitorul meu,
Cel ce mi-i dat de Dumnezeu!”
Peste noapte, fetele credeau că își vor vedea în vis alesul. Grâul mai era utilizat și pentru aflarea norocului.
Sf. Andrei e cap (început) de iarnă, e cap de iarnă, că atunci coboară lupii din munte, e ziua când lupii se formează în potăi de câte doisprezece și nu se despart decât în ziua de Bobotează.
Lupul, al cărui gât e țeapăn, în această zi capătă darul de a și-l îndoi. De aici credința că în această zi „își vede lupul coada”.
De Sf. Andrei se mănâncă peşte, se serbează cu mâncăruri gătite în usturoi, femeile fierb grâu sau porumb în apă, le amestecă cu nuci, cu zahăr sau cu miere şi mănâncă, după ce au împărţit pe la vecini. Altele fac otrepele lui Hristos, un fel de iofca cu formă de casă şi îndulcite cu miere şi zahăr.
*** Sf. Andrei se ține pentru bunul mers al vieții și al treburilor, pentru a fi iarna mai dulce și gerul mai slab. Se ține ca să fie iarna plină de zăpadă, căci aduce belșug. Se ține pentru a trăi mulți ani, se ține mai mult de meseriași, Sf. Andrei fiind patronul meseriilor.
Ilona Farkas
