Cum s-a născut unul dintre cele mai tari festivaluri din lume

Celebrul festival de muzică Coachella din deşertul californian şi-a făcut cunoscut printre fani numele artiştilor care vor performa în luna aprilie 2025. Superstarul Lady Gaga, trupa Green Day şi rapperul american Post Malone vor fi, fără îndoială, capetele de afiş, însă cu la fel de mult entuziasm sunt aşteptate să cânte Missy Elliott, Charli XCX şi Megan Thee Stallion. Rapperul texan Travis Scott va participa şi el, mai ales că el era pe afişul ediţiei 2020, care a fost, în cele din urmă, anulată din cauza pandemiei de Covid -19.

Sursa foto: billboard.com

Coachella deschide în aprilie sezonul marilor festivaluri în Statele Unite ale Americii. Ediţia din 2025 se va desfăşura pe parcursul a două weekenduri de trei zile, între 11 şi 13 aprilie şi între 18 şi 20 aprilie. În mod neobişnuit, datele şi programul festivalului au fost făcute publice mai devreme decât de obicei, tot din noiembrie fiind puse în vânzae şi biletele şi abonamentele.
În afara celor care sunt cap de afiş la festival, două prestaţii sunt mult aşteptate: cea a lui Travis Scott, care trebuia să cânte în 2020, dar ediţia din acel an a fost anulată din cauza pandemiei de COVID-19, şi cea a cântăreţei sud-africane Tyla, şi ea invitată la Coachella, dar în primăvara lui 2024, însă a lipsit din cauza unei accidentări.

Melomanii eclectici vor avea ocazia să-l vadă şi să-l asculte pe dirijorul venezuelean Gustavo Dudamel, alături de Filarmonica din Los Angeles, înainte ca acesta să preia conducerea Filarmonicii din New York începând cu anul 2026.
Nu în ultimul rând, anunţă presa internaţională, cântăreaţa braziliană Anitta şi veteranii germani ai muzicii electronice, Kraftwerk, vor fi şi ei prezenţi la eveniment.
La ediţia de anul trecut, la Coachella au cântat nume mari precum Lana Del Rey, Doja Cat şi Tyler şi The Creator. Vedeta Taylor Swift a fost prezentă şi ea, însă în public. În 2019, la Coachella au cântat artişti aflaţi la început de drum şi care, în timp, s-au dovedit să spargă toate topurile precum Billie Eilish şi Blackpink.

Coachella (numit oficial Festivalul de muzică și arte din Valea Coachella și uneori cunoscut sub numele de Festivalul Coachella) este un festival anual de muzică și arte care are loc la Empire Polo Club din Indio, California , în Valea Coachella din deșertul Colorado.

Sursa foto: Facebook

A fost co-fondat de Paul Tollett și Rick Van Santen în 1999, iar evenimentul prezintă artiști muzicali din mai multe genuri de muzică, precum rock , pop , indie , hip hop, dar şi muzică electronică şi muzică clasică, De-a lungul terenului, mai multe scene găzduiesc continuu muzică live, dar sunt organizate şi expoziţii de scultpură şi pictură.

Originile festivalului datează de la un concert din 1993 pe care Pearl Jam l-a susținut la Empire Polo Club în timp ce boicota locațiile controlate de Ticketmaster.

“Când Pearl Jam boicota locațiile Ticketmaster la mijlocul anilor 1990, Paul Tollett (cofondatorul festivalului) i-a ajutat să găsească un spațiu alternativ de spectacol, care a ajuns să fie Empire Polo Club din Indio, California. Datorită spectacolului susţinut de Pearl Jam în acea locaţie şi care a avut un success fenomenal, Tollett a început să creeze o idee de a organiza un festival anual pe teren. Acest vis nu s-a realizat până în 1999, când primul Festival Coachella a fost prima ediţie”, scrie https://faroutmagazine.co.uk/.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: