Diva pop care a făcut senzaţie pe o scenă în formă de nufăr

Cu mai puțin de două luni înainte ca Belem să găzduiască șefii de stat la summitul ONU privind clima COP30, orașul brazilian a primit-o cum se cuvine pe legenda pop Mariah Carey. Cântăreaţa s-a alăturat unei distribuții de artiști locali pentru un concert plutitor dedicat pădurii tropicale amazoniene.

Foto: Captură Youtube

Spectacolul de miercuri a făcut parte din evenimentul de două zile „Amazon Live – Today and Forever”, organizat de Rock World, compania din spatele festivalurilor de muzică “Rock in Rio” și The Town”, după cum relatează Reuters. Mariah Carey a captivat asistenţa şi sâmbătă, când a concertat la Sao Paolo în faţa a peste 70.000 fani în timpul apariției sale la “The Town”.

Timp de o jumătate de oră, artista americană, îmbrăcată într-o rochie roşie strălucitoare, a interpretat unele dintre hiturile sale pe o scenă ce avea forma unui nufăr uriaş şi care plutea pe râul Guama, în timp ce fanii au urmărit concertul dintr-un alt loc.

„În această seară, ne-am adunat aici pentru a sensibiliza publicul cu privire la conservarea pădurilor tropicale. Aşadar, haideţi să facem acest lucru prin intermediul unui mic gest tropical”, a declarat ea înainte de a cânta prima piesă din programul serii, „Sugar Sweet”, relatează sursa citată.

Concertul cântăreţei americane din Amazonia a fost transmis la televiziune pentru brazilieni şi a fost precedat de un spectacol emoţionant cu artiste născute în această regiune sud-americană.

În noiembrie, oraşul brazilian Belem va atrage din nou atenţia lumii întregi, fiind gazda evenimentului COP30, care va reuni lideri străini, directori de companii şi activişti pentru climă cu ocazia primului summit al ONU privind clima organizat în Amazonia.

Ne poți asculta și aici: