Filmul “România Sălbatică”, cel mai complex documentar dedicat naturii din țara noastră, prezintă privitorului filmări în premieră și povești unice despre biodiversitatea României. Discovery difuzează cele trei episode chiar de Ziua Naţională a României, pe 1 decembrie, între orele 18.00 şi 21.00. Compusă special pentru orchestră, muzica filmului îmbină instrumentele clasice cu cele tradiționale în 40 de piese ce însumează 1h 30min, fiind cel mai complex soundtrack de film realizat în România în ultimii 20 de ani. “Este 100% autentic și a fost dezvoltat în mai bine de 10 ani de o echipă de producție 100% autohtonă”, arată https://romaniasalbatica.ro/.

De Ziua Naţională a României, Discovery difuzează între orele 18.00 şi 21.00, cele trei episoade ale documentarului „România sălbatică”, o producţie premiată ce dezvăluie frumuseţea naturală a ţării noastre, unică în Europa prin diversitatea sa excepţională: ecosisteme spectaculoase şi viaţa sălbatică din Carpaţi şi până în Delta Dunării şi ţărmul Mării Negre.
“Ideea a plecat de la Dan Dinu și Cosmin Dumitrache care au fost sprijiniți în tot acest timp de numeroși specialiști din zona conservării, de ONG-uri de mediu și de parcurile naționale și naturale de la noi. În 2021 documentarul a intrat în post-producție alături de Matei Truța și Tudor Giurgiu de la Libra Film, care au adus tot sprijinul logistic și financiar necesar pentru această etapă. Versiunea de cinema a filmului este narată de actorul Adrian Titieni, care ne poartă pe parcursul a 2h cu vocea lui caldă dintr-o poveste în alta”, potrivit https://romaniasalbatica.ro/.
La atmosfera filmului contribuie și muzica special compusă pentru orchestră de Alexei Țurcan şi interpretată magistral de Bucharest Film Orchestra sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Compusă special pentru orchestră, muzica filmului îmbină instrumentele clasice cu cele tradiționale în 40 de piese ce însumează 1h 30min. Este cel mai complex soundtrack de film realizat în România în ultimii 20 de ani.
Piesa principală a filmului este interpretată de Mădălina Pavăl, sound design-ul și mixajul final au fost realizate de Ioan Filip și echipa Smart Sound Studios, iar colorizarea a fost realizată la Avanpost Media.
***
Filmul a avut premiera internațională pe 30 iulie 2021 în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) unde a câștigat Premiul Publicului.
Documentarul România Sălbatică a fost inclus în programul a 20 de festivaluri naționale și internaționale de film și a câștigat 8 premii. Cele mai notabile realizări sunt în lista de mai jos.
Audience Award – Wildscreen Festival, UK 2022
Regione Lombardia Award – Sondrio Festival, Italia 2022
Premiul I categoria Natural Values of the Carpathian Basin – International Nature and Environmental Film Festival, Ungaria 2022
Nominalizare: Cea mai bună muzică – Green Screen International Wildlife Film Festival, Germania 2022
Premiul Gopo: Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică, Cel mai bun sunet, România 2022
Premiul Carpați – Alpin Film Festival, Brașov 2021
Premiul Publicului – Transilvania International Film Festival (TIFF), Cluj 2021
Selecția oficială – Washington DC Environmental Film Festival, SUA 2022
Selecția oficială – European Film Festival, Singapore 2022
Selecția oficială – Romanian Film Festival, Seattle, SUA 2021
Ilona Farkas


