Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, vrea să ducă TikTok în zona de ştiinţe, să educe copiii prin intermediul filmuleţelor postate pe această aplicaţie. În acest sens, ministrul a avut o întâlnire cu reprezentanţii platformei de socializare. ”Când pleacă de la şcoală, mintea copiilor este pe reţele de socializare şi atunci este foarte important să ducem, prin educaţie, ştiinţa şi cultura şi acolo. Altfel, şcolile, de multe ori, s-ar putea să devină nişte rezervaţii academice”, a declarat Daniel David, citat de news.ro.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a adus la cunoştinţa Comisiei Europene intenţia ministerului pe care îl conduce de a se implica în două proiecte la nivel European, unul dintre acestea vizând introducerea noţiunilor de ştiinţă şi cultură pe orice reţetea de socializare care este accesibilă la nivelul Uniunii Europene.
“Ideea fundamentală a fost să facem un parteneriat, să ducem în zona TikTok partea de ştiinţă, partea de educaţie şi să ne asigurăm că putem crea medii sigure pentru copii, care pot să aibă activităţi independente, mai ales dacă sunt deja adolescenţi sau sunt tineri, dar şi dacă sunt mai mici să poată să aibă activităţi cu sens şi utile împreună cu părinţii sau împreună cu profesorii lor. Noi încercăm să ducem ştiinţa şi cultura, prin educaţie, în şcoală şi în universităţi ştiind că, de obicei, acolo avem concentraţi copii şi tineri, numai că, uneori, mintea lor nu este în şcoală sau, când pleacă de la şcoală, mintea lor este pe reţele de socializare şi, atunci, este foarte important să ducem, prin educaţie, ştiinţa şi cultura şi acolo. Altfel, repet, şcolile, de multe ori, cum am spus, în diverse contexte, s-ar putea să devină nişte rezervaţii academice. Trebuie să mergem unde sunt copiii”, a afirmat ministrul Daniel David.
ilona Farkas


