Membrii formaţiei FiRMA au revenit cu explicaţii la două săptămâni distanţă de momentul în care şi-au exprimat sprijinul faţă de candidatul independent la preşedinţie, Călin Georgescu. Mesajul lor “We stand with Călin Georgescu” a iscat o controversă în spaţiul public mai ales pe reţelele sociale, mulţi dintre fani declarându-se dezamăgiţi de opţiunile politice ale muzicienilor. Tot ca o consecinţă a susţinerii faţă de respectivul candidat, mai multe cluburi din Bucureşti şi din ţară au anulat concertele trupei programate pentru luna martie.

Artiştii se declară “o trupă suverană”, în comunicatul transmis fanilor subliniind şi faptul că “definiţia drepturilor omului a fost rescrisă”. “Derapajul nemaiîntâlnit al puterniciei prezente, manifestat şi prin batjocorirea publică şi execuţia morală a lui Călin Georgescu şi a familiei sale, a rescris într-o notă barbară definiţia drepturilor omului în România. (Dintre #drepturileomului amintim aici: dreptul la un proces echitabil şi prezumţia de nevinovăţie; interzicerea torturii, a tratamentelor sau pedepselor crude ori degradante; interzicerea arestării sau detenţiei arbitrare; protecţia împotriva ingerinţelor arbitrare în viaţa privată; interzicerea propagandei de război)”, au scris membrii trupei Firma pe Facebook.
Aceştia au reclamat faptul că în urma exprimării susţinerii faţă de un candidat, au fost ţinta calomniilor “a mii de simpatizanţi, angajaţi şi membri ai partidelor cu vederi progresiste”, care “au dat năvală în vieţile noastre şi ne-au admonestat, înjurat şi ameninţat, atât public, cât şi în privat, pentru exercitarea unui drept garantat de Constituţie”. “Ne-au fost batjocoriţi părinţii, ţara, munca şi credinţa creştin-ortodoxă. La fel au păţit oameni apropiaţi nouă: colaboratori, patroni de cluburi, radiouri sau cei care vând bilete online”, au mai spus muzicienii.
Amenţinţările “de tip fascist” au fost completate de “review-uri catastrofale servite online de oameni plătiţi”, iar consecinţa a fost marginalizarea lor: “cei mai mulţi manageri din industria muzicală (şi nu numai) se simt nevoiţi să dea înapoi şi să accepte interziceri”.
“Suntem o trupă suverană, într-adevăr. Suverană pentru că nu am făcut muzică cu şi pentru bani, ci pentru a spune ce avem pe suflet, nelăsând frâiele în mâna orişicui. Am atras atenţia şi asupra ororilor războiului şi am militat întotdeauna pentru pace, căutând cu speranţă tot ce e frumos în lumea mare şi în tainiţele inimilor noastre”, au mai scris membrii trupei FiRMA.
În finalul mesajului, artiştii au transmis că “arta nu ar trebui să fie amestecată cu politica”: “Arta nu trebuie amestecată cu politica, dar nici cu o ideologie neomenească. Iar când cele două îţi intră cu bocancii în suflet, muzica moare de la sine. Nu mai e nevoie să o mitralieze un pluton inconştient, excitat de execuţie. Mulţumim din sufletele noastre celor care au trecut peste această prigoană naţională şi ne-au îmbrăţişat şi pe noi, fie în gând, fie în persoană. Ne-aţi reamintit că, în mare taină, suntem iubiţi. Retrăim împreună vremuri rele, dar binele va învinge”.
***** Şi acest mesaj cu explicaţii a generat numeroase reacţii şi comentarii dintre cele mai diverse.
*** FiRMA este o trupă românească de rock alternativ înfiinţată în 2001, care a debutat discografic în 2003, cu „La Orbire”. A devenit primul grup românesc intrat în playlist-ul VH1 Europe, cu videoclipul „Baby is Crying” de la albumul „Exit”. În octombrie 2014, după şapte ani de absenţă, a revenit pe scena muzicală cu un nou „Descântece”.
Trupa a concertat la festivaluri precum Shine, Electric Castle, Rock the City şi fEast, a cântat în deschiderea Muse şi Bon Jovi.
*** FiRMA lucrează la un nou album, care va reuni piesele din spectacolul „Deşteptarea Primăverii”.


