Încă de la primele acorduri ne amintim melodiile vechi, însă avem mari problema în a identifica un cântec lansat în urmă cu câteva luni. Era în trecut muzica mai bună? Nu neapărat. Explicaţia este strâns legată de emoţiile trăite: “Ne amintim anumite cântece mai bine nu doar pentru melodia lor, ci și pentru momentul din viața noastră în care le-am auzit, pentru ceea ce trăiam și pentru intensitatea emoțională asociată. Cântecele vechi nu sunt doar stocate în mintea noastră: sunt încorporate în poveștile noastre de viață”, scrie serendippias.com/.
Melodiile pe care le-am ascultat între adolescență și începutul vieții adulte sunt stocate într-un loc special al creierului, unul extrem de viu deoarece în perioada amintită zona legată de emoții ( sistemul limbic ) funcționează la intensitate maximă. Totul este trăit mai intens: prima iubire, prima suferință, primele nopți lungi cu prietenii. De aceea, scrie sursa citată, atunci când se aude o melodie veche, creierul nu își amintește doar versurile, ci reactivează emoții întregi: mirosuri, oameni, locuri, chiar și senzații corporale. Nu ne amintim o melodie, ci ne amintim cine eran şi ce simţeam. Melodiile noi, pe de altă parte, ajung la un creier mai ocupat și adesea mai puțin deschis la surprize.
Totodată, muzica se fixa în memorie şi datorită repetițiilor și ritualurilor: în adolescenţă ascultam mai puține melodii… dar de mult mai multe ori. Un CD, o casetă sau radioul repetau același lucru iar și iar. Repetarea constantă însemna că versurile erau memorate aproape automat. Astăzi, cu liste de redare și streaming nesfârșite, sărim de la o melodie la alta în câteva secunde.
Această supraabundență vine cu un preț: mai puțină profunzime, mai multă cantitate.
