Primul muzeu dedicat formaţiei „The Beatles” din Londra se va deschide anul viitor la adresa 3 Savile Row, clădirea în care „Fab Four” au înregistrat albumul „Let It Be” şi au susţinut ultimul lor concert. Vizitatorii vor putea retrăi concertul, care a devenit recent cunoscut datorită serialului documentar „Get Back” al lui Peter Jackson. Anunţul a fost făcut de Paul McCartney: „Mi s-a părut o idee minunată acest muzeu”.

Spaţiul muzeal va fi împărţit pe şapte niveluri, iar fanii vor avea acces la arhive inedite, la expoziţii temporare şi la un magazin. Va putea fi văzut aici şi o reconstituire a studioului din subsol unde grupul a înregistrat hit-ul „Let It Be”, lansat în 1970, precum şi acoperişul pe care John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr au susţinut ultimul lor concert public, la 30 ianuarie 1969. Studioul au devenit celebru în întreaga lume datorită albumului „Abbey Road” din 1969, a cărui fotografie de pe copertă a rămas în istorie.
Strada “Savile Row” din Londra este cunoscută pentru atelierele sale de croitorie, iar la numărul 3 a fost sediul “Apple Corps”, societatea membrilor formaţiei “The Beatles” care a şi iniţiat proiectul muzeului.
„Turiştii vin în Anglia şi pot ajunge la Abbey Road, dar nu pot intra înăuntru. Mi s-a părut o idee minunată să deschidem acest muzeu”, a subliniat McCartney pentru BBC.
În acelaşi timp, McCartney s-a declarat „nerăbdător” să vadă proiectul finalizat. “A fost o experienţă incredibilă să mă întorc recent pe Savile Row şi să vizitez locul. Aceste ziduri ascund atâtea amintiri preţioase, ca să nu mai vorbim de acoperiş”, a declarat vedeta în vârstă de 83 de ani într-un comunicat al “Apple Corps”, citat de BBC.
La rândul său, Ringo Starr, în vârstă de 85 de ani, a apreciat ideea deschiderii unui muzeu în acel loc: “E ca şi cum m-aş întoarce acasă”, a comentat superstarul.
Oraşul natal al trupei, Liverpool, situat în nord-vestul Angliei, găzduieşte deja două muzee dedicate formaţiei The Beatles: “Liverpool Beatles Museum” şi “The Beatles Story”, însă niciunul nu este acreditat oficial de Apple Corps.


