Festivalul Zilele Filmului Maghiar continuă la Arad

Zilele Filmului Maghiar 2024 au adus împreună peste 7.000 de spectatori în 16 localități, cei mai mulţi (3 mii) participanţi înregistrându-se la Cluj-Napoca. În cele cinci zile de festival, pe lângă proiecţiile de lungmetraje, documentare şi scurtmetraje, au avut loc şi evenimente speciale precum conferinţe, mese rotunde, expoziţii şi activităţi pentru copii. Festivalul, aflat la ediția a 24-a, va avea loc și la Arad, între 10 și 12 octombrie.

Zilele Filmului Maghiar/Filmtettfeszt 2024, organizat de Asociația Filmtett, s-a desfăşurat la Cluj-Napoca, iar cele mai vizionate producții au fost “Diseară vom ucide” (r. Fazakas Péter), “Punctul negru” (r. Szimler Bálint) și “Pelikan Blue” (r. Csáki László).

Festivalul, aflat la ediția a 24-a, va avea loc și la Arad, între 10 și 12 octombrie.

Tot în cadrul festivalului, cinefilii au urmărit şi cele 12 scurtmetraje transilvănene participante la competiția “Filmgalopp” – adresată scurtmetrajelor de ficțiune realizate de tineri cineaști transilvăneni. Câștigător al competiției a fost desemnat “Pasărea se așază pe o ramură imaginară”, regizat de Paniti Roland.

Premiul Mânzul Șarg pentru întreaga carieră, acordat anual în cadrul Zilelor Filmului Maghiar, a fost primit în acest an de Damokos Csaba, designer și scenograf din Sfântu Gheorghe, care a lucrat și la filme în limba română (Despre oameni și melci al lui Tudor Giurgiu, Inve$titorii al lui Iura Luncașu). “Premiul este oferit anual, din 2012, şi onorează o personalitate de marcă a cinematografiei maghiare care, prin activitatea sa, a sprijinit sau sprijină formarea cineaştilor transilvăneni”, au informat organizatorii.

Intrarea la toate proiecțiile festivalului a fost liberă, iar filmele au avut subtitrare în limba română.

** Prima ediţie a festivalului Zilele Filmului Maghiar/Filmtettfeszt a fost organizată în 2001 cu scopul de a prezenta publicului filme de artă produse recent în Ungaria, premiate la diferite festivaluri internaţionale, dar care nu au intrat în distribuţie cinematografică în România. În acelaşi timp organizatorii au dorit să asigure un prilej de promovare cineaştilor maghiari transilvăneni deja cunoscuţi sau aflaţi încă la început de carieră.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: