În perioada 1 – 19 noiembrie 2023, clujenii sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia aniversară “F-DE 20”, un eveniment care transformă oraşul Cluj Napoca în capitala fotografiei etnografice. Manifestarea va avea loc la Muzeul de Artă, iar vineri va fi lansat şi un album aniversar.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, organizează în perioada 1 – 19 noiembrie 2023 expoziția aniversară „F-DE 20”.
Concursul naţional „Fotografia – Document Etnografic” (F-DE) împlinește 20 de ani, iar cu această ocazie va fi lansat şi un album aniversar: „F-DE, 20 de teme etnografice la 20 de ani”. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 3 noiembrie, de la ora 17.00, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă și va include un moment muzical susținut de Orchestra “Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj sub conducerea muzicală a lui Ioan Baciu.
”Evenimentul este conceput ca o retrospectivă, fiind expuse atât o selecție din premiile acordate de-a lungul timpului, precum şi afișele edițiilor trecute, fotografii etnografice realizate de membrii juriului, precum și proiecții ale secțiunilor tematice sau frumoasele albume marca F-DE editate în trecut”, au transmis organizatorii evenimentului despre care se spune că “transformă Clujul în capitala fotografiei etnografice”.
De-a lungul celor 20 de ediții, juriul de calibru invitat la eveniment a avut misiunea grea de a evalua creaţiile celor peste 300 de fotografi români și străini pasionați de satul românesc. În urma acestui proiect a rămas o nepreţuită arhivă de fotografie care “îmbină documentarul cu artisticul”.
Concursul naţional „Fotografia – Document Etnografic” (F-DE) este nucleul proiectului clujean de amploare cu același nume și urmărește, mai spun organizatorii, promovarea culturii tradiționale prin intermediul fotografiei etnografice.
“F-DE” a fost prezentat în peste 20 de orașe din România, dar și din străinătate: Polonia, Serbia, Ungaria, Franța, Italia și Canada.
Prof. univ. dr. Dorel Găină, cadru didactic titular la secția foto – video – procesare computerizată a imaginii din cadrul Universităţii de Artă şi Design din Cluj Napoca, numea această aniversare drept „sărbătorirea a douăzeci de ediţii ale art evenimentului şi fenomenului complex numit Fotografia-document etnografic”.
***
Cu patru ani în urmă, maestrul fotograf Dorel Găină a vorbit la Radio EBS despre imagine şi emoţia pe care aceasta o transmite privitorului. Tot atunci, profesorul a schiţat şi definiţia unei fotografii bune: „O fotografie bună este cea în care ceea ce fotografiem este arătare după chipul și asemănarea noastră. În momentul în care ne regăsim într-o imagine, atunci acea imagine este bună. Și este, cumva, și definiția capodoperei”.
*Sursa foto copertă: https://www.macluj.ro/
(Ilona Farkas)


