„Herculane Stories” – primul muzeu virtual dedicat unei stațiuni turistice din România

Una dintre noutățile ediţiei de toamnă a Târgului Naţional de Turism al României este muzeul virtual „Herculane Stories”, un proiect de pionierat în România, care îmbină patrimoniul balnear cu tehnologiile digitale. Conceput ca un „unboxing museum”, spațiul este gândit pentru interacțiune directă și imersivă.

„Herculane Stories” este primul muzeu virtual din România dedicat unei stațiuni turistice și reunește materiale de arhivă, fotografii de epocă, interviuri, ilustrații și reconstrucții 3D. Publicul poate descoperi cum arăta stațiunea la sfârșitul secolului XIX, ritualurile de sănătate practicate în termele romane, dar și poveștile comunităților locale. Este un spațiu în care turismul se întâlnește cu tehnologia și cultura, oferind o perspectivă nouă asupra modului în care poate fi prezentată o destinație.

Proiectul „Herculane Stories – Muzeu Virtual” a fost o inițiativă imaginată de Asociația ESCU, dedicată redescoperirii patrimoniului balnear prin instrumente digitale, scanări 3D, arhive afective și experiențe imersive.

„O explorare despre cum tehnologia poate readuce la viață memoria unui loc sacru, transformând patrimoniul într-un spațiu viu, accesibil și educativ”, au transmis reprezentanţii Herculanes Stories pe pagina de Facebook.

  • 𝐇𝐞𝐫𝐜𝐮𝐥𝐚𝐧𝐞 𝐒𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞𝐬, primul muzeu virtual din România dedicat în întregime unui oraș turistic, poate fi explorat pe herculanestories.ro.

Veți descoperi:

  • tururi 3D prin Villa Elisabeta (scanată în peste 1800 de imagini)
  • vocile celor care au vizitat locul de-a lungul secolelor, materiale rare din arhive
  • cele șase lumi tematice ale muzeului – de la Roma antică la modernism
  • poveștile unui oraș legendar, spuse într-un limbaj al prezentului.

SURSA FOTO: https://www.facebook.com/HerculaneStories/

 

Ne poți asculta și aici: