Început de an cu Caragiale la Teatrul Naţional

Teatrul Naţional “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca deschide seria spectacolelor din anul 2024 cu două reprezentaţii care readuc pe scenă personajele atât de actuale ale lui I.L. Caragiale: “O noapte furtunoasă” şi “O scrisoare pierdută în concert”. Agenţia teatrală se va redeschide luni, 8 ianuarie, însă biletele pot fi achiziţionate şi online.

 

Marţi, 9 ianuarie, pe scena Teatrului Naţional “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca se va juca din nou nemuritoarea piesă de teatru “O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale. Regia și ilustrația muzicală este semnată de Dragoș Pop, iar din distribuţie vor face parte actorii Ovidiu Crişan (Jupân Dumitrache Titircă, zis „Inimă-Rea”, chiristigiu și căpitan în garda civică), Miron Maxim – Nae Ipingescu (ipistat, amic politic al căpitanului), Ioan Isaiu – Chiriac (tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în garda civică),  Alexandra Tarce / Silvius Iorga – Spiridon, băiat „pe procopseală” în casa lui jupân Dumitrache Titircă, Radu Lărgeanu – Rică Venturiano, arhivar la o judecătorie de ocol, student în drept și publicist, Ramona Dumitrean – Veta, consoarta lui jupân Dumitrache Titircă şi Romina Merei – Zița, sora Vetei.

„La o distanță de aproape un secol și jumătate de la prima reprezentație a „Nopții furtunoase”, textul lui Caragiale atrage cu aceeași intensitate actorii, regizorii și publicul românesc. Și de multe ori, această atracție nu vine din dorința de modernizare, de aducere în prezent a situațiilor de cuplu, sociale sau politice, zugrăvite fără milă de umorul și sarcasmul caragialian, ci tocmai din savoarea acelei epoci, care patinează imaginea eternului român, creând distanța necesară pentru declanșarea mecanismului comic cu atât mai frenetic cu cât încercăm să fugim de această imagine – inseparabilă umbră a noastră”, scriu reprezentanţii teatrului clujean.

Recomandarea de vârstă pentru acest spectacol este 14+.

Spectacolele lunii ianuarie la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” 

“O scrisoare pierdută în concert” este un spectacol-concert semnat de inegalabila Ada Milea după tot inegalabila scrisoare pierdută a lui I.L. Caragiale. Cântecele sunt semnate de Ada Milea şi Anca Hanu, set and costumes design, light design, video transcript, breaking news: Andu Dumitrescu, mişcare scenică: Andrea Gavriliu.

Distribuţia: Prefectul – Miron Maxim, Zoe – Diana Ioana Licu, Zaharia Trahanache – Cornel Răileanu, Cațavencu – Cristian Rigman, Ghiță – Ruslan Bârlea, Domnul Dandanache și Doamna Brânzovenescu – Anca Hanu, Doamna Farfuridi – Adriana Băilescu, Cetățenii turmentați: Radu Dogaru, Mihnea Blidariu.

“Ada Milea se joacă într-o manieră inedită cu personajele de acum clasice ale ridicolei clase politice românești, nedezmințindu-și stilul mereu inventiv și exploziv, care găsește cheia perfectă a sarcasmului caragialesc. Personajele sunt mai vii ca niciodată, cum nu se poate mai actuale și demne de ochiul profund critic, dar și de hohotele de râs amar ale lui I.L. Caragiale. Veșnicele interese de partid, mai presus de orice simț civic sau moral, dramele pasionale de culise, furtișagurile mereu scuzabile și slugărnicia în fața celor de la putere, patriotismul găunos, dar și naivitatea tâmpă și permanenta stare de ebrietate care șterge și ultimele șanse de gândire clară a omului cu bun simț, toate compun o partitură fabuloasă și o panoramă monstruos de comică a unei societăți care nu se mai dă dusă din secolul XIX încoace”, transmit reprezentanţii instituţiei de cultură.

Vârsta recomandată pentru spectacolul “O scrisoare pierdută în concert” este 12+.

Biletele se pot achiziţiona de la Agenţia teatrală care se va redeschide luni, 8 ianuarie, sau online de pe platforma bilete.ro.

*Sursa foto: https://www.facebook.com/TeatrulNationalClujNapoca

(Ilona Farkas)

Ne poți asculta și aici: