Şeful statului a făcut cerere de pensionare pentru limită de vârstă, acesta urmând să împlinească 65 de ani pe data de 13 iunie. Fost profesor de fizică, Klaus Iohannis va primi o pensie consistentă, însă acest lucru nu se datorează salariului pe care l-a avut în învăţământul preuniversitar, ci ca urmare a indemnizaţiilor încasate în calitate de primar al Sibiului, respectiv de preşedinte al României.
Preşedintele Klaus Iohannis a înaintat deja o cerere de pensionare pentru limită de vârstă, astfel că postul de profesor de fizică de la Colegiul Bruckenthal din Sibiu a fost vacantat şi scos la examenul de titularizare. Şeful statului va împlini în data de 13 iunie 65 de ani şi tot anul acesta, în toamnă, va părăsi şi Palatul Cotroceni, punând punct celor două mandate de preşedinte.
În total, Iohannis a acumulat 42 de ani de muncă, dintre care 14 ani ca primar, 10 ca președinte, dar şi ca inspector şcolar.
Potrivit președintelui Federației Naționale Sindicale Alma Mater, Anton Hadăr, pensia lui Klaus Iohannis va fi de aproximativ 8.500 de lei/lună, la care se va adăuga indemnizația pe care o va încasa după ce își va încheia mandatul preşedinte.
„Cred că va lua circa 8.500 lei. Nu va fi o pensie din cinci cifre, pentru că în anii de predare, la început de drum, până s-a titularizat, a avut salariu foarte mic. Salariile erau atunci foarte mici în educație. Nici în zona primăriei nu s-a câștigat prea bine o perioadă, azi se câștigă mai bine. Dacă nu era președinția, cred că ar fi ieșit cu o pensie mică, de 5 – 6.000 ca profesor de liceu, chiar și în situația în care ar fi rămas inspector”, a afirmat Anton Hadăr, la televiziunea Digi24.
Chiar dacă va ieşi la pensie, şeful statului nu va fi un pensionar în adevăratul sens al cuvântului, ci urmăreşte să-şi continue cariera politică într-unul din organismele internaţionale. Acesta şi-a manifestat deja dorinţa de a candida pentru funcţia de secretar general al NATO, însă multe publicaţii media din Occident îl dau cu şanse destul de bune pentru a ocupa şefia Comisiei Europene, în locul Ursulei von der Leyen.
(Ilona Farkas)