La 105 ani încă dansează: “𝐍𝐮 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐭𝐚𝐭̧𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐯𝐚̆ 𝐛𝐮𝐜𝐮𝐫𝐚𝐭̧𝐢 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐚𝐭̧𝐚̆”

Hilda Jackson și colegii ei de la Centrul rezidenţial din Derbyshire au petrecut cu lumini stroboscopice, glowsticks și drum’n’bass cea de-a 105-a aniversare a femeii. Hilda crede că dragostea pentru dans şi faptul că nu a făcut excese la mâncare şi băutură i-a influenţat longevitatea. Aceasta a avut şi un sfat pentru generaţiile tinere: „Doar să continue să se bucure de viața lor şi să nu renunţe niciodată”. Şi, bineînţeles, să danseze.

Sursa foto: theguardian.com

„Cred că a fost absolut fabulos. Nu m-am așteptat deloc la asta. Știam că vor fi câțiva [oameni], dar nu și numărul tuturor celor care au venit. Și sunt foarte, foarte recunoscătoare tuturor celor care au venit, [este] minunat”, a mai sus Hilda Jackson, citată de publicaţia “The Guardian”.

O parte a vieții ei a lucrat la sediul poliției și în industria ospitalităţii, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a călcat uniforme la o fabrică din Ripley.

Însă în timpul liber, nimic nu îi făcea Hildei o mai mare plăcere decât călătoriile spontane cu prietenii. Jackson își pune viața lungă pe seama faptului că mereu a avut o sănătate de fier, dar crede că şi dragostea ei pentru dans i-a influenţat longevitatea.

„Am fost foarte norocoasă cu sănătatea mea și asta este foarte important, sănătatea ta. Nu am abuzat de nimic, de mâncare sua băutură. Mi-a plăcut în schimb dansul de sală, mergeam de două ori pe săptămână. Eu încă dansez. OK, nu la fel de mult ca înainte, dar mă ridic pe podea și fac un pic de învârtire și îmi place”, a mai spus aceasta.

Dansul preferat al Hildei a fost jive, pe care însă acum nu-l mai execută ca în tinereţe, însă este mulţumită de felul în care se prezintă la 105 ani, “la fel ca la 100 de ani”.

Reflectând la starea actuală a lumii, Jackson a spus că „ar putea fi mai bine”, iar uneori şi-ar dori să poată să le spună liderilor politici “ce să facă sau ce să nu facă”. 

Ringul de dans de la petrecerea Hildei a fost animat de rapperul Bru-C din Nottingham care i-a pus pe invitaţii sărbătoritei să danseze pe melodii drum’n’bass. „A fost epic. Nu pot să mint, nu știam la ce să mă aștept, dar de fapt a fost foarte bine. Mi-a plăcut foarte mult”, a spus rapperul care vara trecută a cântat pe scena principală la festivalurile din Reading și Leeds.

La final, Hilda a avut şi un sfat pentru generaţiile tinere: „Doar să continue să se bucure de viața lor şi să nu renunţe niciodată”. Nici Hilda nu este deocamdată pregătită să renunţe la viaţă.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: