Cântăreaţa americană Lady Gaga a anunţat lansarea celui de-al şaptelea album de studio prin intermediul unor panouri publicitare amplasate în timpul nopţii de duminică spre luni în oraşele New York şi Las Vegas. Titlul albumului va fi, cel mai probabil, „Mayhem” şi va fi transmis “on air” pe 7 martie. „Albumul a început atunci când eu mi-am înfruntat frica de a mă întoarce la muzica pop pe care primii mei fani au iubit-o”, a transmis Lady Gaga.

Cel mai nou proiect muzical al lui Lady Gaga conţine 14 cântece şi include piesele deja lansate „Disease” şi „Die With a Smile”, împreună cu Bruno Mars. Cântăreaţa va lansa pe 2 februarie cel de-al treilea single extras de pe albumul „Mayhem”, precum şi un videoclip al acestuia, care va fi difuzat într-o pauză comercială la Gala Grammy Awards 2025.
Lady Gaga a mai spus că procesul ei creativ l-a văzut ca “pe o reasamblare a unei oglinzi sparte: chiar dacă nu poţi să îmbini cioburile într-un mod perfect, poţi totuşi să creezi ceva frumos şi întreg în felul său nou”.
Înainte de gala premiilor Grammy, Lady Gaga se va alătura unor artişti precum Billie Eilish, Olivia Rodrigo, Stevie Nicks şi Joni Mitchell pentru a cânta la concertul caritabil „FaireAid” din Los Angeles, pe 30 ianuarie, ale cărui încasări vor fi donate persoanelor şi comunităţilor afectate de recentele incendii de vegetaţie din metropola americană.
Pe 17 martie, ea va fi recompensată cu iHeartRadio Innovator Award pe anul 2025 la cea de-a 12-a ediţie a galei iHeartRadio Music Awards, iar ulterior va susţine două concerte în calitate de cap de afiş la Festivalul Coachella, pe 11 aprilie şi pe 18 aprilie.
„Și se termină cu dragoste. Acesta este răspunsul la tot haosul din viața mea: îmi găsesc pacea şi iubirea. Fiecare melodie pe care am scris-o, am continuat să fiu oarecum luată de aceste vise diferite pe care le aveam despre trecut – aproape ca o amintire a tuturor acestor decizii proaste pe care le-am luat în viața mea. Dar se termină în acest loc foarte fericit”, spunea Lady Gaga într-un interviu din decembrie.
Ilona Farkas


