Mii de roşcaţi şi-au dat întâlnire la un festival doar al lor

Mii de persoane cu părul roşcat din 80 de ţări au participat în oraşul olandez Tilburg la „Redhead Days”, un festival care are ca obiectiv promovarea legăturilor dintre persoanele roşcate, precum şi recunoaşterea acestei comunităţi”. Anul acesta a fost a 20-a ediţie a unei întâlniri desfăşurată într-un parc, care a cuprins spectacole muzicale, petreceri, sesiuni de întâlniri rapide (speed-dating), jocuri şi activităţi creative.

Sursa foto: Facebook

Părul roşu a fost parola de intrare la un festival inedit ce se desfăşoară anual, de 20 de ani încoace, în oraşul olandez Tilburg.
“Arătaţi similar, aşa că vă simţiţi ca într-o familie. Dar există şi alte lucruri care îi conectează pe oameni, cum ar fi experienţele din copilărie, pentru că, având părul roşu, ieşiţi în evidenţă. Mai ales dacă locuiţi într-un loc ca Mexic, unde este foarte rar să întâlniţi alte persoane cu părul roşu”, a spus iniţiatorul şi directorul festivalului, Bart Rouwenhorst, pentru cotidianul “Algemeen Dagblad”.
Potrivit organizatorului, mulţi roşcaţi îşi fac prieteni aici şi se întorc în fiecare an. Mai mult, “se formează relaţii de iubire din care se nasc apoi copii roşcaţi”.
Doar 2% din populaţia mondială are părul roşcat (aproximativ 140 de milioane de persoane), iar cei mai mulţi dintre aceşti oameni locuiesc în ţările din nordul Europei. În Scoţia şi Irlanda, roşcaţii reprezintă aproximativ 10% din populaţie.
Culoarea roşcată a părului este dată de o modificare pe care o suferă cromozomul 16 şi una dintre cele 150 de gene, după cum s-a descoperit în 1997.

Sursa foto: pexels.com

Curiozităţi despre persoanele roşcate:

*Simt durerea mai accentuat decât alte persoane şi nu reacţionează foarte bine la anestezii, iar în cazul unor intervenţii chirurgicale pot să sufere de hemoragii ce sunt oprite mai greu decât la blonzi, şateni sau bruneţi.

*Sunt suspuşi unui risc mai mare de a face hernie şi, în cazul femeilor, de a dezvolta boli care să ducă la infertilitate.

*Persoanele roșcate au un risc mai mare de a face unele boli precum cancerul de piele și boala Parkinson.

*Roșcații sintetizează mai multă vitamina D decât persoanele cu altă culoare a părului.

*Dintre toate culorile de păr, roșcații își mențin nuanța naturală mai mult timp, însă pielea roșcaților se ridează mai repede.

*În perioada Inchiziției, roșcații erau asociați cu vrăjitoria.

*Adolf Hitler a interzis căsătoria între roșcați, de teamă că „progeniturile” lor vor avea trăsături deviante.

*În general, persoanele roșcate au ochii căprui. Cea mai rară combinație este păr roșcat – ochi verzi, întâlnită la celebrități precum Julianne Moore.

*****

Printre celebritățile cu părul roșcat natural, se numără: Carol Burnett, Lucille Ball, Geri Halliwell, Napoleon Bonaparte, Cleopatra, Oliver Cromwell, Emily Dickinson, Antonio Vivaldi, Thomas Jefferson, Vincent Van Gogh, James Joyce, Mark Twain, Galileo Galilei, Winston Churchill, Vladimir Lenin, Regele David (personajul biblic), Regina Elisabeta I a Marii Britanii, prințul Harry, Henric al VIII-lea, George Washington, Marilyn Monroe.

Ne poți asculta și aici: