„Nu doar asculți muzică, ci o trăiești pe propria piele”

Cea de-a 13-a ediţie “Jazz in the Park” va avea loc în perioada 6-8 iunie 2025, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Organizatorii festivalului promit participanţilor, pe lângă concertele cu artişti recunoscuţi la nivel mondial, şi mai multe activităţi educative şi recreative precum: lecţii de muzică, un târg al creatorilor cu produse artizanale, precum şi o curte dedicată distracţiei copiilor. „Anul acesta, în Parcul Etnografic, nu doar asculți muzică, ci o trăiești pe propria piele. Te așteaptă lecții de muzică, ateliere pentru copii și adulți, zone de relaxare, și tot felul de experiențe pe care poți să le descoperi în fiecare zi”, transmit organizatorii.

Sursa foto: Facebook

Festivalul reuneşte artişti din întreaga lume, iar pe afişul din acest an se regăsesc nume mari precum: Ibrahim Maalouf, Kokoroko, Bireli Lagrene, Nneka, Omar Sosa (într-un concert special cu JazzyBIT şi DJ K-Lu), Delvon Lamarr Organ Trio, Sandra Sangiao, Jacob Karlzon Trio, Jazz Family Trio „ShekBand” şi David Luca Quartet, se arată într-un comunicat transmis, joi, de organizatorii festivalului.

“Jazz in the Park – a daytime festival, vine şi în acest an cu o serie amplă de activităţi menite să completeze atmosfera relaxată creată de muzica jazz, în decorul natural şi autentic al Parcului Etnografic ‘Romulus Vuia’ din Cluj-Napoca. Vizitatorii vor descoperi zone tematice, ateliere, degustări şi spaţii de reconectare, toate atent gândite pentru a se integra firesc în peisajul festivalului şi pentru a oferi alternative şi pauze inspirate între concerte. Programul zilnic al festivalului începe vineri, 6 iunie, de la ora 14:00, iar sâmbătă şi duminică, în 7 şi 8 iunie, porţile se deschid începând cu ora 12:00″, informează organizatorii.
Astfel, participanţii pot învăţa să cânte la tobe, pian sau chitară, alături de profesori specializaţi, pot degusta vinuri şi preparate din gastronomia italiană, iar scena de jam sessions va oferi un spaţiu pentru improvizaţii în fiecare seară de festival.

Întâlnirile pe prispă vor isca discuţii pe teme de interes susţinute de invitaţi cu experienţă.

 

Sursa foto: Facebook

***Music Gallery Area – o zonă expoziţională inspirată din proiectul Music Gallery, dedicată istoriei muzicale;

**Listening Room by Acoustic Density – Un spaţiu acustic special amenajat pentru audiţie de înaltă calitate;

*Curtea dedicată copiilor by Kiddo Care – O zonă prietenoasă pentru copii, cu activităţi, jocuri şi ateliere, supravegheată de personal calificat.

Jazz in the Park este un festival manifest care combină muzica bună cu promovarea de valori pozitive în comunitate. Festivalul a găzduit până acum peste 500 de concerte de jazz cu artişti internaţionali şi este astăzi unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen.

***În 2019, Jazz in the Park a câştigat trofeul categoriei „Best Small European Festival”, la cea de-a XI-a ediţie a prestigioasei competiţii European Festival Awards. A devenit, astfel, primul festival de jazz din Europa (şi implicit din România) care a obţinut o distincţie la acest eveniment.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: