O nouă descoperire fabuloasă în lumea muzicii

Un vals necunoscut scris de Frédéric Chopin a fost descoperit într-o bibliotecă din New York, “vinovat” de acest lucru fiind Robinson McClellan, care “sorta o colecție de suveniruri culturale din seiful Bibliotecii și Muzeului Morgan din Manhattan”. Manuscrisul găsit de mărimea unei fişe avea un nume distinctive în colţul de sus: Chopin.

Sursa foto: classicfm.com

„Știam că nu am mai văzut asta înainte”, a spus Jeffrey Kallberg, un cercetător al muzicii lui Chopin la Universitatea din Pennsylvania, pe care McClellan l-a contactat pentru a rezolva misterul. S-a urmat protocolul de verificare a autenticităţii: hârtia, cerneala, scrisul de mână și stilul muzical au indicat pe Frederic Chopin ca fiind autorul valsului necunoscut. Potrivit Muzeului Morgan, descoperirea este cu atât mai importantă, fiind prima de acest gen în mai bine de jumătate de secol.

Totodată, după cum a menţionat ziarul The New York Times, manuscrisul este datat între 1830 și 1835, când Chopin avea aproximativ 20 de ani, iar muzica diferă în multe privințe de stilul obișnuit al compozitorului.

“Deși se crede că este completă, lucrarea este mai scurtă decât celelalte valsuri ale lui Chopin – doar 48 de măsuri lungi cu o repetare, sau aproximativ 80 de secunde. Piesa, în tonalitate de la minor, are semne dinamice neobișnuite, inclusiv un triplu forte, care semnifică volumul maxim, aproape de început”, precizează şi site-ul classicfm.ro.

În ultimele 24 de ore au apărut mai multe interpretări ale compoziţiei. Pianistul-vedetă Lang Lang fost însă primul care a înregistrat valsul (pentru NYT) la Steinway Hall din Manhattan şi a precizat că “deschiderea zguduitoare evocă iernile aspre ale peisajului polonez”.

“Aceasta nu este cea mai complicată muzică a lui Chopin, dar este unul dintre cele mai autentice stiluri Chopin pe care vi le puteți imagina”, a spus pianistul, citat de NYT.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: