O piesă nouă pentru a 30-a aniversare

Trupa rock Foo Fighters revine cu o piesă nouă, prima după doi ani de pauză, pentru a sărbători cea de-a 30-a aniversare. „De-a lungul anilor, am avut momente de bucurie nestăvilită și momente de o durere devastatoare”, a scris Dave Grohl într-o scrisoare adresată fanilor, în contextul lansării piesei „Today’s Song”.

https://www.sonymusic.co.uk/

Foo Fighters a lansat piesa „Today’s Song” pentru a marca cea de-a 30-a aniversare a trupei. Împreună cu piesa, liderul Dave Grohl a distribuit și o scrisoare amplă, însoţită de o înregistrare audio pentru fani, în care acesta i-a mulțumit bateristului Josh Freese, care a fost dat afară din trupă în luna mai. Totodată, Grohl i-a adus un omagiu şi fostului baterist al trupei, Taylor Hawkins, care a murit în 2022.

„De-a lungul anilor, am avut momente de bucurie nestăvilită și momente de suferință devastatoare. Momente de victorie frumoasă și momente de înfrângere dureroasă. Am vindecat oase rupte și inimi frânte. Dar am urmat acest drum împreună, unul cu celălalt, unul pentru celălalt, indiferent de situație. Pentru că în viață, pur și simplu nu poți merge singur. Este evident că fără energia nemărginită a lui William Goldsmith, înțelepciunea experimentată a lui Franz Stahl și magia fulminantă a lui Josh Freese, această poveste ar fi fost incompletă”, a spus Grohl, potrivit hollywoodreporter.com.

„Așadar, le exprimăm sincera recunoștință pentru timpul, muzica și amintirile pe care le-am împărtășit cu fiecare dintre ei de-a lungul anilor. Vă mulțumesc, domnilor!”, a încheiat Dave Grohl.

„Today’s Song” este prima piesă a trupei de la albumul lansat în 2023 – “But Here We Are” – și vine după câțiva ani turbulenți pentru Foo Fighters. Moartea lui Hawkins a devastat trupa și baza lor de fani, pierzându-l pe bateristul cu cea mai lungă vechime.

Turbulenţele nu s-au oprit aici: Grohl a mărturisit anul trecut că are un copil în afara căsniciei, iar în urmă cu două luni Freese a fost concediat.

Din textul scris de Grohl iese în evidenţă enorma suferinţă provocată de dispariţia lui Taylor Hawkins: „Numele tău este rostit în fiecare zi, uneori cu lacrimi, alteori cu un zâmbet, dar ești în continuare în tot ceea ce facem, oriunde mergem, pentru totdeauna. Enormitatea sufletului tău frumos este egalată doar de dorul infinit pe care îl simțim în absența ta. Ne este dor de tine cu desăvârșire. Foo Fighters îl va include mereu pe Taylor Hawkins în fiecare notă pe care o vom cânta, până când vom ajunge în sfârșit la destinație”, a subliniat Grohl.

Foo Fighters va concerta în această toamnă în Asi (Jakarta – 2 octombrie, Singapore – 4 octombrie, Tokyo – 7 octombrie, Osaka – 10 octombrie) dar și în Mexico City – 14 noiembrie.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: