Opal Suchata Chuangsri din Thailanda a fost încoronată regina frumuseţii la concursul Miss World, organizat în oraşul Hyderabad din sudul Indiei pe parcursul lunii mai. Hasset Dereje Admassu din Etiopia a ocupat locul 2, iar Miss Polonia s-a clasat pe locul 3. Chuangsri şi-a primit coroana de la câştigătoarea de anul trecut, Krystyna Pyszková.

Opal Suchata Chuangsri s-a născută la 30 septembrie 2003 în Phuket, Thailanda, şi a crescut într-o familie care lucrează în industria hotelieră. A urmat şcoala Kajonkietsuksa şi şcoala Triam Udom Suksa, unde şi-a perfecţionat cultura general şi abilităţile de comunicare.
De altfel, Miss World 2025 vorbeşte fluent thailandeza, engleza şi chineza.
În acest moment, Miss World este studentă la Relaţii Internaţionale şi îşi propune să devină ambasador. De asemenea, Suchata este interesată de psihologie şi antropologie, are un talent special pentru a cânta la ukulele şi are mai mulţi câini şi pisici de companie.
Încă de la 16 ani s-a implicat în campanii umanitare – „Opal For Her”, după ce a descoperit o umflătură benignă la sân, pe care a trebuit să o extirpe chirurgical. Aceasta a spus, în cadrul concursului, că experienţa i-a conturat misiunea de a responsabiliza femeile prin cunoştinţe medicale, deoarece prevenţia este foarte importantă.
„Cred că odată cu titlul de Miss World, în viitor, aş putea cu siguranţă să am un impact mai mare şi să ajut şi alte proiecte care au nevoie. Cred că succesul înseamnă„să-ţi trăieşti viaţa şi să creezi o viaţă mai bună şi pentru oamenii din jurul tău”, a spus ea juriului.

***Nandini Gupta din India a părăsit competiţia după ce a ajuns în ultimele 20 de concurente. Şase femei indiene au câştigat titlul, inclusiv Reita Faria (1966), Aishwarya Rai (1994), Diana Hayden (1997), Yukta Mookhey (1999), Priyanka Chopra (2000) şi Manushi Chillar (2017).
*** Reprezentanta României a fost Alexandra-Beatrice Cătălin, o tânără de 23 de ani, absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, specializarea Management, care a impresionat la proba costumului popular.
Tânăra reprezentantă a României are 23 de ani şi este din București. Are o înălțime de 1,75 metri, părul negru, ochi căprui şi, potrivit ProTv, “a fost îndrumată în lumea modei de Dr. Ana Hriscu, o expertă cu un doctorat în Etica Modei”.
“Dincolo de podium, Alexandra este o susținătoare a sustenabilității urbane și a leadershipului responsabil, fiind o voce a noii generații de tineri care aspiră la progres și inovație cu impact social”, potrivit descrierii de pe pagina oficială a concursului – missworld.com.


