Oră de cinematografie pentru elevii clujeni

Ora de Cinema, programul de educație cinematografică și educație prin film inițiat de Asociația Festivalul de Film Transilvania în 2022, va fi studiat ca opțional de sine stătător la două clase de a XI-a, din două licee din România. Unul dintre acestea este Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca. Săptămânal, elevii vor folosi filmele și fișele educative care includ lecții de istorie a cinematografiei și de înțelegere și interpretare a filmelor.


Ora de Cinema este o platformă online, dedicată profesorilor, ce facilitează folosirea filmului în timpul orelor de liceu. „Aceasta conține o Sală de Cinema, cu o selecție de scurtmetraje și fișe ce servesc ca suport didactic, înlesnind organizarea cursului, dar și o Sală de Lectură, unde este disponibil un curs de introducere în cinematografie ce ghidează profesorii și elevii în înțelegerea începuturilor celei de-a șaptea arte”, se arată într-un comunicat.

Cele două opționale Ora de Cinema îmbină informații din ambele părți, însumând un program de un an de zile în care elevii vor parcurge o selecție din scurtmetrajele disponibile, combinate cu înțelegerea cinematografiei ca artă.

În Cluj-Napoca, opţionalul va fi predat de profesoara Dana Grigorovici, care explică importanţa acestuia în formarea elevilor: „Pe lângă faptul că opționalul Ora de Cinema cimentează drumul spre formarea unui public de film avizat, un public tânăr, cursul dezvoltă gândirea critică și analitică și competențe cognitive (informații despre diferite spații culturale, noțiuni de cinematografie, termeni specifici), lingvistice (achiziții de vocabular și structuri din limbile în care au fost realizate filmele – de exemplu engleză, franceză) și emoționale (managementul emoțiilor, abilități de viață, de comunicare și de relaționare cu ceilalți, de management al unui stil de viață de calitate, de elaborare a planului de carieră etc.)”.

Ora de Cinema este un program dezvoltat în colaborare cu profesori, terapeuți, selecționeri de film din echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania și lectori universitari, doctoranzi și studenți la UNATC. Toate materialele educaționale se pot accesa și online, gratuit, pe site-ul www.oradecinema.tiff.ro.
Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: