Filmul “It Was Just an Accident”, regizat de cineastul disident iranian Jafar Panahi (64 de ani), a fost recompensat cu trofeul Palme d’Or la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Regizorul a putut fi prezent la Gală pentru prima dată în persoană după o pauză de 15 ani. De remarcat că, la această ediţie a Festivalul de la Cannes 2025, filmele americane nu au primit premii.

Pelicula câştigătoare – „It Was Just an Accident” – explorează dilema unor foşti deţinuţi şi critică în mod direct comportamentul abuziv al forţelor de securitate din Iran, fiind totodată o reflecţie asupra justiţiei şi răzbunării în faţa arbitrariului, după cum precizează organizatorii.
Filmul a fost realizat în clandestinitate şi prezintă aventurile personajului Vahid, interpretat de Vahid Mobasseri, răpitorul unui bărbat care poartă o proteză de picior şi care seamănă foarte mult cu gardianul care l-a torturat în închisoare şi i-a distrus viaţa. Vahid încearcă apoi să verifice împreună cu alţi deţinuţi dacă persoana pe care a răpit-o este într-adevăr torţionarul său.
Regizorul Jafar Panahi a fost trimis de două ori la închisoare în Iran, ţară pe care nu avea voie să o părăsească până de curând, însă unde a declarat că se va întoarce în ciuda riscurilor la care se supune din postura de opozant al regimului politic de la Teheran.
Filmul a fost realizat Jafar Panahi a realizat pelicula „It Was Just an Accident” fără să solicite un permis de filmare din partea autorităţilor iraniene. În plus, mai multe dintre actriţele sale au încălcat legile din Iran şi au apărut în acest film fără să poarte voalul islamic.
*** „It Was Just an Accident” este al 11-lea lungmetraj al regizorului iranian.***
Jafar Panahi – regizor: “Cred că a sosit timpul să le cerem tuturor oamenilor, tuturor iranienilor, cu toate opiniile diferite de ale altora, oriunde în lume, în Iran sau în altă parte, îmi permit să cer un singur lucru: să lăsăm deoparte (…) toate problemele, toate diferenţele, cel mai important lucru în acest moment este ţara noastră şi este libertatea ţării noastre”.
Trofeul Palme d’Or i-a fost înmânat de preşedinta juriului de la Cannes din acest an, actriţa franceză Juliette Binoche, care a evocat vocaţia artiştilor “de a transforma tenebrele în iertare”: “Arta mobilizează energia creatoare a celei mai preţioase şi mai vii părţi din noi. O forţă care transformă întunericul în iertare, speranţă şi viaţă nouă”.
** Jafar Panahi este al doilea iranian care a câştigat trofeul Palme d’Or după Abbas Kiarostami, recompensat pentru filmul „Taste of Cherry” în 1997. Anul trecut, un alt cineast iranian, Mohammad Rasoulof, a câştigat Premiul Special al Juriului cu filmul „The Seed of the Sacred Fig”. **
Lista câştigătorilor la cele mai importante categorii:
Premiul pentru regie: „The Secret Agent”, regizat de cineastul brazilian Kleber Mendonça Filho.
Premiul pentru interpretare feminină: Nadia Melliti (23 de ani) pentru rolul din filmul „La petite derniere”, regizat de Hafsia Herzi.
Premiul pentru interpretare masculină: Wagner Moura (48 de ani) pentru rolul din „The Secret Agent”.
Marele Premiu al Juriului: Joachim Trier cu filmul „Sentimental Value”, o comedie cu accente dramatice.
Trofeul Camera d’Or pentru cel mai bun lungmetraj de debut: „The President’s Cake”, regizat de Hasan Hadi.
Trofeul Palme d’Or pentru scurtmetraj: „I’m Glad You’re Dead Now”, regizată de Tawfeek Barhom.
** Actorii Robert De Niro şi Denzel Washington au fost recompensaţi cu trofee Palme d’Or onorifice.
Ilona Farkas