Performanţe notabile ale artiştilor de la Filarmonica clujeană

Filarmonica de Stat “Transilvania” marchează 70 de ani de existenţă cu două evenimente de excepţie: lansarea unui CD cu “Norma” de Bellini, respectiv participarea Cvartetului Arcadia la filmul “Cravata galbenă”, un lungmetraj dedicat vieții și activității celebrului dirijor Sergiu Celibidache, ce va fi lansat la jumătatea lunii noiembrie în cinematografele din România.

“Artiști instrumentiști, ansamblu coral și soliști deopotrivă sunt prezenți, atât în mediul muzical virtual, cât și pe marile ecrane, o demonstrație a faptului că profesionalismul și talentul muzicienilor Filarmonicii de Stat Transilvania sunt recunoscute și dincolo de scena Colegiului Academic din Cluj-Napoca sau de scena simfonică în general”, au transmis reprezentanţii instituţiei clujene de cultură.

CD-ul cu “Norma” de Vincenzo Bellini este un rezultat al înregistrărilor care au avut loc la Sala Radio din Cluj-Napoca la finalul lunii iunie anul trecut şi a apărut la EuroArts Music. CD-ul a fost lansat pe piață în data de 12 septembrie 2025.

“În proiectul la care s-a lucrat cu pasiune și mult suflet, Corul și Orchestra Filarmonicii „Transilvania” au avut bucuria de a cânta alături de soliști de renume: Melody Moore (soprană), Ștefan Pop (tenor), Adam Lau (bas), Roxana Constantinescu (mezzosoprană), Noémi Modra (soprană), Eusebiu Huțan (tenor), sub bagheta maeștrilor Pier Giorgio Morandi, Cornel Groza (dirijorul corului) și Néstor Bayona (dirijor asistent). O premieră în peisajul muzical din țara noastră, CD-ul cu Norma de Bellini este disponibil spre achiziție (https://www.euroarts.com/labels/1116-vincenzo-bellini-norma) și poate fi ascultat pe Spotify”, subliniază reprezentanţii Filarmonicii.

Cea mai cunoscută dintre operele scrise de Vincenzo Bellini în scurta sa carieră, “Norma” este exemplul suprem de belcanto („cântatul frumos”), un stil ce s-a dezvoltat în Italia pe parcursul secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea. Melodiile lui Bellini sunt de largă respirație, iar principalul țel este exprimarea emoțiilor și sentimentelor redate prin text. Norma este un model în acest sens, în special prin rolul principal al sopranei, unul dintre vârfurile supreme ale repertoriului pentru acest tip de voce.

Totodată, Cvartetul Arcadia (Ana Török – vioara I / Răsvan Dumitru – vioara a II-a / Traian Boală – violă și Zsolt Török – violoncel) va fi prezent pe marile ecrane începând cu luna noiembrie a acestui an. “În așteptarea premierei din România a lungmetrajului Cravata galbenă (regizor Serge Ioan Celebidachi), dedicat vieții și activității celebrului dirijor Sergiu Celibidache, un film despre geniu, sacrificiu și puterea unui vis. Selectați drept cvartetul grandioasei producții, membrii cvartetului au evoluat alături de bine-cunoscutul John Malkovich (interpretul lui Sergiu Celibidache), dar și de Ben Schnetzer, Sean Bean sau Miranda Richardson”, au mai transmis reprezentanţii Filarmonicii Transilvania.

Filmul “Cravata galbenă” reprezintă una dintre cele mai ambițioase producții românești, filmată integral în România, pe parcursul a aproximativ 7 ani, povestea acoperind 7 decenii din viața renumitului dirijor român.

 

Ne poți asculta și aici: