De 4 iulie – Ziua Independenţei Statelor Unite ale Americii, cîntăreaţa Beyoncé a lansat o nouă piesă, intitulată „Morning Dew (donk)”. Cântecul va fi disponibil pe reeditarea celui de-al doilea album al său, „B’Day”, aşteptată în septembrie, la douăzeci de ani de la prima sa lansare şi, scrie news.ro, data zilei de naştere a cântăreţei.

Piesa a fost descrisă ca un „gest direct adresat fanilor ei fideli, BeyHive, pentru a sărbători viitoarea sa zi de naştere”, potrivit revistei „Rolling Stone”, citată de news.ro.
Piesa a fost compusă de Beyoncé, Pharrell Williams, The-Dream şi Darius Dixon, iar producţia a fost asigurată de Beyoncé şi Williams.
Melodia a fost lansată împreună cu un videoclip cu versuri care reutilizează imagini vechi de două decenii filmate de Cliff Watts, cel care a fotografiat-o pe Beyoncé şi pentru coperta ediţiei speciale de costume de baie a revistei Sports Illustrated din 2007.
Albumul „B’Day” conţinea piese precum „Deja Vu”, „Irreplaceable” şi „Ring the Alarm” şi a fost al doilea album al cântăreţei care a ajuns pe locul 1 în topuri şi i-a adus premiul pentru „Cel mai bun album R& B contemporan” la premiile Grammy din 2007.
„Morning Dew (Donk)” este prima piesă nouă a lui Beyoncé de la lansarea albumului său „Cowboy Carter”, în martie 2024.
La „Cowboy Carter”, Beyonce a colaborat cu vedete ale muzicii country precum Dolly Parton, Willie Nelson şi Shaboozey, devenind primul album al cântăreţei care a ocupat primul loc în topul albumelor country.
A urmat şi un turneu de promovare, în cadrul căruia a susţinut şi o serie de şase concerte la Tottenham Hotspur Stadium în iunie 2025.


