Daniel Metz este noul prorector al Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, completând board-ul de conducere al instituţiei de învăţământ superior. Metz a fost timp de mai bine de 20 de ani CEO al NTT DATA, una dintre cele mai mari companii de IT din România. Acesta s-a alăturat rectorului UAB, prof. univ. dr. Valer Daniel Breaz, cu gândul de a oferi comunităţii “un centru universitar după modelul universităţilor de ştiinţe aplicate din Germania şi Olanda sau a şcolilor tehnice cantonale din Elveţia”. Astfel, spune noul prorector, tinerii nu vor mai fi nevoiţi să plece să studieze şi să muncească în alte centre universitare din ţară sau din afara ţării, ci să rămână la Alba-Iulia, aducând plus – valoare comunităţii din care fac parte.
Daniel Metz este cercetător ştiinţific, lector universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cadru didactic asociat la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, iar de foarte puţin timp a preluat şi funcţia de prorector la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB). Pentru mulţi este greu de înţeles cum un om de business, care a fondat şi condus timp de 20 de ani una dintre cele mai mari firme de IT – NTT DATA – pe care a vândut-o ulterior guvernului japonez, alege, dintr-o dată, să lase în urmă mediul de afaceri şi să urmeze o carieră universitară.
Într-un interviu acordat Alba24.ro, Daniel Metz a explicat ce l-a determinat să facă această alegere.
“Am făcut afaceri peste 30 de ani, am avut succes cu firma pe care am construit-o şi mi-am propus ca atunci când voi considera că va veni momentul să mă retrag să mă îndrept spre educaţia oamenilor tineri deoarece în tot ce am făcut în afaceri am beneficiat de entuziasmul, motivaţia şi pasiunea oamenilor tineri. Cu ajutorul lor am reuşit în afaceri. Şi am considerat că a venit momentul să dau înapoi o parte din aceste fructe ale comunităţii de care am beneficiat eu, să mă reîntorc spre comunitate şi să sprijin educaţia cu tot ce pot eu”, a spus Daniel Metz, fostul CEO al NTT DATA şi actual rector al UAB.
Membrii comunităţii, susţine acesta, trebuie să înţeleagă cum funcţionează societatea în ansamblul ei, ce înseamnă economia şi care sunt legile după care este guvernată, ce este micro-economia, macro-economia şi alte concepte pe care, dacă ni le însuşim, putem ajunge mult mai uşor la prosperitatea la care tindem fiecare dintre noi.
“M-am legat sufleteşte de acest oraş”
Daniel Metz a dezvăluit cum a primit propunerea de a intra în echipa rectorului UAB, prof. univ. dr. Valer Daniel Breaz: “În urmă cu doi ani eram într-o comisie de licenţă şi l-am întâlnit pe domnul rector al UAB; mi-a tot vorbit despre universitate, despre ce face şi m-a tot provocat să vin la Alba Iulia să construim ceva împreună. Asta a fost atunci, iar acum, când domnul Breaz a fost reales în funcţia de rector, am reluat discuţiile şi m-a cooptat în echipa lui de conducere. A fost o schimbare destul de abruptă ca să spun aşa, m-am resimţit din nou tânăr, stau la căminul studenţesc, dar vin cu un entuziasm pe care nu l-am mai resimţit în ultimii ani”.
Legătura omului de business cu Alba-Iulia este una mai veche, în urmă cu aproximativ 40 de ani acesta urmând cursurile liceului militar. “M-am legat sufleteşte de acest oraş… de fiecare colţişor mă leagă amintiri, cei mai frumoşi ani ai tinereţii i-ai petrecut aici. Ulterior, am rămas conectat de acest oraş, am angajat la Cluj-Napoca mulţi tineri plecaţi din Alba Iulia”, a mai spus prorectorul UAB.
Ce a descoperit Daniel Metz la Alba Iulia
În primele trei luni, prorectorul Metz şi-a propus să observe şi să descopere nu doar specificul pieţii muncii de aici şi implicarea agenţilor economici, ci şi plusurile şi minusurile din comunitate, respectiv universitate: “Iniţial mi-am propus să înţeleg de unde vin studenţii universităţii noastre şi unde pleacă. Am descoperit că majoritatea provine din judeţul Alba, un pic din Hunedoara, un pic de la Cluj, respectiv de la Turda încoace, dar avem şi peste 10% studenţi străini: Palestina, Israeul, Bangladesh, Basarabia, etc. (…) Avem un context unic, agenţii economici sunt şi din străinătate, firme puternice, dar avem şi firme antreprenoriale româneşti de renume precum Transavia, Elite, Apulum, etc. Noi, în Alba Iulia, avem mai multe locuri de muncă raportat la numărul de studenţi”.
Acesta a menţionat că Universitatea din Alba Iulia trebuie şi poate deveni un generator de bunăstare în Alba Iulia, poate aduce prosperitate în comunitate prin calitatea absolvenţilor, profesorilor şi implicarea mediului de afaceri.
“Noi trimitem studenţii în internship-uri la firme, dar profesorii nu merg să vadă cum se derulează astăzi o activitate despre care ei teoretizează la cursuri… dincolo de teorie, trebuie să vedem şi cum se lucrează astăzi, ce se cere şi, probabil, în urma unei astfel de experienţe, ca profesor, mă voi adapta realităţilor din piaţă. În momentul de faţă, sistemul de învăţământ funcţionează după un anumit tipar, şi nu doar la noi, ci şi în străinătate: absolvenţii foarte buni rămâni în facultate, îşi fac doctoratul, scriu cărţi, predau, etc, dar nu ajung să vadă în mod real “cum se face” în câmpul muncii, care sunt provocările, etc”, a mai explicat Metz.
UAB pe urmele universităţilor de ştiinţe aplicate din Germania şi Olanda
Daniel Metz şi-a propus să schimbe această paradigmă a exodului studenţilor din oraşele mici către marile centre universitare, iar pentru a reuşi şi-a propus să construiască împreună cu ceilalţi membri ai board-ului de conducere o universitate antrepreorială, în care mediul de afaceri să fie implicat direct în activităţile didactice. “Copiii de astăzi nu mai sunt obişnuiţi să înveţe pe de rost tomuri de informaţii, iar dacă o fac doar în sesiune, se consolidează într-o memorie de scurtă durată şi după trei săptămâni au uitat tot. Vreau să clarific în mod clar care sunt expectanţele unui om de afaceri vis-a-vis de un absolvent de facultate de la Alba Iulia. Ce trebuie să ştie acel absolvent? Iar eu, ca universitate, îl voi învăţa şi voi livra exact ceea ce are nevoie angajatorul. Noi ne dorim un model precum cel din Germania sau Olanda al universităţilor de ştiinţe aplicate sau a şcolilor tehnice cantonale din Elveţia care sunt foarte aproape de ceea ce se întâmplă în realitate în firme. Cerectare pot face universităţile mari, noi suntem o universitate mică, trebuie să ne luăm halatul şi să mergem, cum se spunea înainte, în fabrici şi uzine”.
***
“Îmi doresc să mă uit în ochii unei mame, a unui tată şi să-i spun: Nu-ţi trimite copilul să înveţe la Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi, Munchen, Viena sau Londra, deoarece acolo va învăţa teorie foarte multă, ci lăsaţi-l aici, la Alba Iulia, pentru a învăţa foarte mult practic. Iar dacă tinerii rămân integraţi în comunitate, vor putea fi direcţionaţi de către părinţi şi din punct de vedere al valorilor culturle, de exemplu. În final, vor putea să aducă plus valoare comunităţii din care fac parte. La ei acasă”.
***
“La Alba Iulia lipseşte viaţa de student şi e o mare problemă; cum să-i ţinem aici dacă noi nu le oferim nimic? Trebuie să creem un campus, să le oferim ceva şi în afara cursurilor. Sunt aproape 6 mii de studenţi… puţină lume ştie lucrul acesta. Universitatea trebuie să devină mult mai vizibilă în comunitate şi în regiune”.
(Ilona Farkas)