Locuri unde va fi interzis fumatul în Cluj-Napoca

Consiliul Local Cluj-Napoca va interzice fumatul în staţiile de transport în comun, parcurile publice şi bazele sportive, a anunţat, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. Proiectul de hotărâre al CL a fost lansat în dezbatere publică şi va fi supus votului consilierilor locali.

Sursa foto: https://www.facebook.com/PrimariaClujNapocaRomania

“Astăzi am pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre a Consiliului Local care vizează interzicerea fumatului în staţiile de transport în comun, în parcurile publice din municipiul Cluj-Napoca şi în bazele sportive aflate în proprietatea municipiului nostru, proiect de hotărâre care va sta în dezbatere publică, după care va fi supus aprobării pentru Consiliul Local”, a transmis edilul clujean.

Acesta a precizat că în parcuri şi în bazele sportive vor fi amenajate zone în care fumătorii pot să fumeze în continuare, dar nu peste tot în parc şi în bazele sportive, aşa cum este acum.

“În termen de 90 de zile de la data votării de către Consiliul Local a hotărârii respective vor fi amenajate şi semnalizate corespunzător locurile în care este permis fumatul în parcuri şi baze sportive”
, a mai spus Boc.
Cei care nu vor respecta prevederile privind interzicerea fumatului vor fi sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei, iar amenzile vor fi aplicate de reprezentanţii Poliţiei Locale.

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: