Primăria susţine activitatea poliţiştilor rutieri şi a voluntarilor SMURD

Primăria Municipiului Cluj-Napoca a aprobat, în cadrul primei ședințe a Consiliului Local din acest an, continuarea proiectului de susţinere a activităţii voluntarilor Serviciului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare – SMURD.

 

A fost alocată suma de 255.000 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca pentru SMURD, “fondurile de la bugetul local urmând a fi utilizate pentru asigurarea serviciului de masă (două mese pe zi – prânz și cină) pentru 10 persoane din cadrul echipajelor de terapie intensivă mobilă ale SMURD Cluj”. Municipalitatea a a precizat că mesele sunt asigurate de Cantina de ajutor social și pensiune Cluj-Napoca.

În aceeaşi şedinţă de CL a fost încheiat un alt acord de colaborarea între Primăria Cluj-Napoca și Poliția Municipiului, prin Biroul Rutier. Scopul parteneriatului este “realizarea unor acțiuni de combatere a consumului de droguri” cu rolul “de a creşte siguranța în trafic, obiectivul fiind reducerea accidentelor rutiere și evitarea tragediilor prin prevenție”.

Primăria a achiziționat deja aparate de ultimă generație pentru depistarea persoanelor care consumă substanțe interzise, “care minimizează testele fals-pozitive, reducând erorile din teren”.

Aparatele vor fi utilizate de către Poliția Rutieră în activitatea curentă.

Sursa foto: https://www.facebook.com/SMURDCJ

(Ilona Farkas)

 

Ne poți asculta și aici: