Rafinamentul muzicii de cameră în diferite locaţii din Cluj-Napoca

A treia ediție a Festivalului Cluj Chamber Music se află în plină desfăşurare, aducând în prim-plan frumusețea și rafinamentul muzicii de cameră. Până marţi, 20 mai 2025, în diferite locații din Cluj-Napoca vor avea loc recitaluri interpretate de artiști de prestigiu ai Operei Naționale Române Cluj-Napoca, alături de invitați speciali din țară și străinătate.

Sursa foto: https://web.facebook.com/operacluj

“Ajuns la cea de a treia ediție, Cluj Chamber Music Festival s-a născut din dorința de a aduce muzica de cameră mai aproape de publicul clujean. (…) Având ca scop principal dezvoltarea segmentului cameral, ediția din acest an a Cluj Chamber Music Festival, desfășurată în perioada 9-20 mai 2025, însumează un număr de unsprezece recitaluri camerale. Alături de artiști consacrați, festivalul aduce în fața publicului și tineri interpreți, promovând atât elevii premianți ai Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” Cluj-Napoca, studenții Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, cât și membrii Studioului de Operă „Lya Hubic” al Operei clujene”, precizează reprezentanţii Operei clujene.

Artiştii clujeni, precum şi invitaţii internaţionali vor interpreta în diferite locaţii din Cluj-Napoca, unele inedite, un repertoriu caracterizat prin diversitate.

*** Recital de lieduri, Noche Ibérica, Miercuri, 14 mai, ora 18:30, Bruto (Onisifor Ghibu, nr. 20A)

Sub titlul Noche Ibérica, mezzosopranele Iulia Merca și Marina Dobrescu (invitată) vor interpreta lucrări din repertoriul cameral spaniol, acompaniate de pianistul Gergő Nagy. Programul muzical va explora pasiunea și ritmurile specifice muzicii spaniole, aducând în prim-plan melosul și tradițiile muzicale ale acestei culturi vibrante.

*** Recital de lieduri, Liszt în oglindă, Joi, 15 mai, ora 19:00, Cercul Militar (Piața Avram Iancu nr. 1-3)

În cadrul evenimentului Liszt în OglindăMihai Damian (bariton) și Anna Stănescu (soprană, invitată) vor interpreta o selecție de lieduri din ampla creație a compozitorului Franz Liszt, acompaniați de pianista Lelia Serafinceanu. Această seară va aduce în prim-plan delicatețea și profunzimea muzicală a liedurilor, într-un cadru solemn.

*** Recital cameral, Romanian String Quartet, Vineri, 16 mai, ora 19:00, Biserica Evanghelică Luterană – Pietati (Bd. 21 decembrie 1989, nr. 1)

La Biserica Evanghelică Luterană – Pietati, Cluj Chamber Music Festival vă invită la un recital cameral de excepție, susținut de Romanian String Quartet. Alcătuit din Alexandru Marian (vioară), Maria Marica (vioară), Cristian Andriș (violă) și Radu Sinaci (violoncel), ansamblul propune un program dedicat muzicii românești: Sabin Drăgoi – Cvartetul nr. 1 şi
Mihail Andricu – Cvartet op. 14. Prin aceste lucrări, Romanian String Quartet readuce în atenția dumneavoastră creații valoroase din repertoriul cameral românesc, îmbinând tradiția cu modernitatea într-o interpretare plină de expresivitate.

*** Recital cameral, Mi Sento In Cel’, Sâmbătă, 17 mai, ora 19:00, Cercul Militar (Piața Avram Iancu nr. 1-3)

Ansamblul cameral Cell’ Opera, format din șase violonceliști de excepție – Emeric Kostyák, Diana Stir, Vlad Rațiu, Kristof Jakabffy, Rebeka Dula și Előd Kostyák – va interpreta numeroase aranjamente pentru sextet de violoncele, oferind o perspectivă sonoră inedită asupra unor lucrări consacrate din repertoriul universal.

*** Recital cameral, De la Bach la Piazzola, Duminică, 18 mai, ora 19:00, Cinema Victoria (Bd. Eroilor, nr. 51)

Flautistul Ștefan Diaconu și acordeonistul Radu Rățoi vor aduce în fața dumneavoastră lucrări ce îmbină eleganța barocă și lirismul clasicismului, cu expresivitatea romantică și rafinamentul curentului impresionist. Programul va explora și dimensiunea folclorică a compozitorului Béla Bartók, culminând cu ritmurile pasionale din Istoria tangoului de Astor Piazzolla.

*** Recital cameral, Romantic Whispers, Marți, 20 mai, ora 19:00, MINA Museum (Orăștiei, nr. 10)

Cluj Chamber Music Festival își încheie ediția cu un recital cameral de excepție, dedicat sensibilității și profunzimii muzicii lui Serghei Rahmaninov. Baritonul Florin Estefan, violoncelista Diana Stir și pianistul Mihai Diaconescu vor aduce la viață pagini emblematice din creația compozitorului rus, de la celebra “Vocalise” la lieduri ce explorează dorul, melancolia și pasiunea specifică romantismului târziu. (sursa info: https://operacluj.ro/)

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: