Regele Charles al III-lea a vizitat expoziţia „Marie of Romania, Artist Queen”

Foto: Facebook/ICRLondon

Majestatea Sa Regele Charles al III-lea a vizitat luni expoziţia „Marie of Romania, Artist Queen”, deschisă în premieră la “The King’s Foundation Garrison Chapel Gallery”, un spaţiu pus la dispoziţie cu generozitate de Fundaţia Majestăţii Sale, anunţă Institutul Cultural Român de la Londra.

****

Expoziţia, produsă de ICR Londra, marchează 150 de ani de la naşterea Reginei Maria a României şi aduce pentru prima dată în faţa publicului britanic o selecţie de acuarele florale realizate de suverana României, prezentate sub forma unor printuri de înaltă calitate, după cum transmite news.ro.

Lucrările Reginei Maria “intră într-un dialog vizual unic” cu operele din Transylvania Florilegium, un proiect comisionat de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, precum şi cu acuarele semnate chiar de Suveran, realizate în România.

„Această expoziţie excepţională, găzduită de Fundaţia Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea, reprezintă o celebrare a unei legături istorice profunde. Regina Maria a contribuit decisiv la recunoaşterea internaţională a României şi a consolidat relaţiile cu Marea Britanie. Astăzi, acest proiect artistic şi diplomatic reafirmă prietenia şi respectul reciproc dintre ţările noastre. Este o mândrie deosebită afecţiunea Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea pentru România, precum şi sprijinul constant pentru conservarea biodivesităţii şi a patrimoniului cultural al ţării noastre”, a spus ES Laura Popescu, Ambasadoarea României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Expoziţia “Marie of Romania, Artist Queen” este deschisă publicului până la 12 octombrie 2025 şi include, pe lângă lucrările expuse, o serie de conferinţe şi evenimente conexe.

„Vizita Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea onorează România şi confirmă forţa legăturilor culturale şi istorice dintre cele două ţări. Regina Maria a fost o personalitate excepţională a Europei şi o punte între naţiuni. Suntem recunoscători că, prin acest proiect, moştenirea sa artistică şi diplomatică este celebrată în dialog cu opera şi iniţiativele culturale ale Majestăţii Sale”, a declarat Aura Woodward, director al Institutului Cultural Român de la Londra.

Botanistul John Akeroyd, care l-a însoțit pe Charles în pajiștile cu flori sălbatice din România încă din anul 2000, a fost și el prezent la expoziție, scrie ziare.com. „Iubește România și este cu adevărat pasionat de ea. Este foarte frumoasă această legătură – o regină și un rege care iubesc România, deși amândoi sunt englezi”, a spus John Akeroyd, potrivit aceleiaşi surse.

Regele a fost „fascinat” de picturile Reginei Maria a României, însă a fost „modest” în ceea ce privește propriile sale lucrări expuse, printre care un lanț muntos și un sat, după cum a spus Aura Woodward, directoarea Institutului Cultural Român din Londra.

Expoziţia va fi itinerată în România, urmând ca în curând să fie anunţate oraşele prin care va trece.

 

Ne poți asculta și aici: