Cântărețul britanic Robbie Williams, în vârstă de 51 de ani, a vorbit extrem de dezarmant despre începutul dificil de an: “Am început anul cu o sănătate mentală proastă, cu simptome pe care nu le-am mai avut de foarte, foarte mult timp: am fost trist, anxios şi chiar deprimat”. Mai mult, acesta a fost diagnosticat cu scorbut, denumită şi “boala marinarilor”.

Superstarul britanic Robbie Williams a descoperit că depresia lui, cu care a fost diagnosticat la 20 de ani, a revenit neașteptat. „Au trecut vreo 10 ani… Credeam că sunt la celălalt capăt al arcului”, a spus el. „Am crezut că acesta este sfârșitul poveștii mele și că voi merge pur și simplu în acest minunat tărâm al minunilor. Astfel că am fost destul de confuz că s-a întors”, a spus cântăreţul citat de revista “People”.
Revenirea depresiei a fost previzibilă dacă ţinem seama de faptul că în afara problemelor de sănătate personale, căntăreţul s-a confruntat cu mai multe afecțiuni medicale care îi afectează pe cei dragi, menționând că părinții lui au fost diagnosticați cu demență și, respectiv, Parkinson , în timp ce soacra lui are cancer de col uterin.
La starea sa precară de sănătate mentlă a contribuit şi dieta pe care o urma, cântăreţul apelând la un medicament care îi suprima apetitul, totul pentru a pierde în greutate. Din păcate, pentru că nu a mai primit suficienţi nutrienţi, organismul său a suferit foarte mult, fiind diagnosticat şi cu scorbut, denumită şi “boala marinarilor”.
***** Pe fondul problemelor de sănătate, cântărețul plănuiește un nou turneu european în 2025 și continuă să promoveze filmul biographic “Better Man”, lansat la sfârşitul anului trecut.
*** Scorbutul este cauzat de o deficiență de vitamina C (acid ascorbic), un nutrient esențial pe care oamenii trebuie să îl obțină din surse alimentare. Vitamina C este esențială pentru sinteza colagenului, absorbția fierului și funcția imunitară. De aceea, când organismului îi lipseşte Vitamina C, producția de colagen scade, iar persoanele se confruntă cu simptome precum afectarea gingiilor, leziuni ale pielii, dureri articulare și oboseală.
Ilona Farkas


