S-a deschis Târgul de Crăciun din Piaţa Unirii

Clujenii au intrat în mod oficial în atmosfera de feerie specifică sărbătorii Crăciunului o dată cu deschiderea oficială a Târgului din Piaţa Unirii, care a avut loc în seara zilei de vineri, 24 noiembrie, şi a fost animat de glasurile cristaline ale membrilor Corului de Copii al Operei Maghiare, de aprinderea luminilor de sărbătoare şi concertul inedit al trupei Carla’s Dreams. Târgul va fi deschis în fiecare zi, în perioada 24 noiembrie – 31 decembrie 2023, iar principalele atracţii vor fi concertele şi spectacolele zilnice, atelierele de la Căsuţa lui Moş Crăciun, Poveştile la Gura Sobei şi multe alte surprize ce vor fi anunţate pe parcurs de către organizatori.

 

În Piaţa Unirii din Cluj-Napoca a avut loc ieri deschiderea oficială a Târgului de Crăciun – „Planeta Crăciun” – printr-un concert oferit de Corul de Copii al Operei Maghiare şi trupa Carla’s Dreams.

“Planeta Crăciun” din Piaţa Unirii va găzdui, în perioada 24 noiembrie – 31 decembrie 2023, peste 75 de căsuțe iluminate și decorate specific sărbătorilor de iarnă. Aici, spun reprezentanţii Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, vor avea loc zilnic activități dedicate copiilor, tinerilor și familiilor, dar vor fi comercializate şi decoraţiuni și cadouri magice de Crăciun, produse de meșteșugărit (costume populare tradiționale, blănuri călduroase și pline de stil), produse delicioase de sezon provenite de la producătorii locali: turtă dulce, cozonaci de casă, brânzeturi maturate, preparate tradiționale din carne şi produse din bucătăria internațională: kurtos kalacs, burgeri, churros sau cârnați vienezi.

Tot în Piața Unirii este amplasată o scenă (unde vor avea loc concerte și spectacole) și o roată panoramică, un carusel, căsuțe poștale pentru scrisori, precum și Căsuța lui Moș Crăciun.

Sursa foto: https://www.facebook.com/TarguldeCraciunClujNapoca

Atracţia principală este, bineînţeles, Căsuța Moșului, care va fi deschisă zilnic, iar copiii se vor putea bucura alături de părinţi de ateliere şi jocuri interactive “care mai de care mai pline de magie. Cei mici vor avea șansa de a-și pune creativitatea la încercare la atelierul de Felicitări Luminoase, unde vor observa circuite electrice și vor lucra cu kituri special construite pentru ei. Atelierul de caligrafie îi așteaptă pe cei mai iscusiți dintre pitici pentru a-și dovedi îndemânarea în prelucrarea figurinelor în formă de animale. Și poate unul dintre cel mai așteptate ateliere, cel în care dorințele copiilor au șansa de a deveni realitate, redactarea scrisorilor pentru Moș Crăciun. Și nu orice fel de scrisori, ci unele personalizate special de fiecare pitic în parte. Și acestea sunt doar câteva dintre activitățile pe care le vei putea face în cadrul Căsuței Moșului la Târgul de Crăciun, informează organizatorii – UNTOLD Universe.

De asemenea, în perioada 24 decembrie – 31 decembrie se va da startul unei noi sesiuni fotografice la căsuța Moșului.

Vom începe cu Povestea lui Harap-Alb, drumul lui cu peripeții și întâlnirea cu Spânul.  La doar o săptămână distanță te așteptăm la Crăiasa Zăpezii. Ce basm ar fi mai potrivit pentru o introducere ca la carte în luna magiei? Așa că hai pe 3 decembrie să-i afli povestea și să te lași cuprins de nostalgie”, ne îndeamnă organizatorii.

Sursa foto: Primăria Municipiului Cluj-Napoca

Vor urma povestea lui Apolodor şi a lui călătorie plină de peripeţii cu fraţii din Labrador (10 decembrie), pe 17 decembrie o întâlnire plină de învăţăminte cu Pinocchio, iar pe 22 decembrie vom pătrunde în misterul cunoaşterii Micului Prinţ.  Seria de poveşti se va încheia pe 27 decembrie cu năzbâtiile lui Păcală şi magia graiului moldovenesc al lui Ion Creangă. Potrivit organizatorilor, “basmele magice și pline de nostalgie sunt prezentate de către Urbannect și Magic Puppet”.

Târgul de Crăciun din Piaţa Unirii va fi deschis de luni până joi, de la 10:00 la 22:00, iar în weekend programul se va prelungi până la ora 23:00.

Municipalitatea clujeană îi mai informează pe clujeni şi pe vizitatorii din ţară şi străinătate că pe toată perioada Târgului de Crăciun, programul de la scenă va începe în fiecare zi, de la ora 18:00.

 

 

*Sursa foto: Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi https://www.facebook.com/TarguldeCraciunClujNapoca

(Ilona Farkas)

 

Ne poți asculta și aici: